REZOLVÁRE s.f. Acțiunea de a rezolva și rezultatul ei; soluționare. [< rezolva]. substantiv femininrezolvare
rezolváre s. f., g.-d. art. rezolvắrii; pl. rezolvắri substantiv femininrezolvare
rezolvare f. 1. reducerea unei substanțe în părțile-i constitutive: rezolvarea ghieții în apă; 2. fig. deciziunea unei dificultăți, deslegarea unei probleme. substantiv femininrezolvare
REZOLVÁRE, rezolvări, s. f. Acțiunea de a rezolva și rezultatul ei. – V. rezolva. substantiv femininrezolvare
*rezólv, a -á v. tr. (lat. resólvere, -solútum, fr. résoudre, résolvant. V. ab-solv. – Se conjugă ca absolv). Descompun, reduc la saŭ în: Talete din Milet rezolva tot în apă, focu rezolvă lemnu în cenușă. Dezleg, descurc, găsesc soluțiunea: a rezolva o problemă. Hotărăsc ce să se facă cu o cerere: ministru rezolvă hîrtiile, cererile. Jur. Desfac, anulez: a rezolva un act. Med. Fac să dispară încet-încet: a rezolva o tumoare. – Rar și rezolvésc. verb tranzitivrezolv
REZOLVÁ vb. I. tr. A găsi soluția unei probleme; a dezlega (o problemă); a soluționa. ♦ A lichida (o contradicție, un conflict). [P.i. rezólv. / < lat. resolvere, cf. it. risolvere]. verb tranzitivrezolva
REZOLVÁ vb. tr. 1. a dezlega, a soluționa (o problemă, un exercițiu, o situație). 2. a pune rezoluția (2) pe un act. ◊ a lichida un litigiu, un conflict. 3. (despre instrumente optice) a separa, a distinge instrumente fine ale obiectelor studiate. (< lat. resolvere, germ. resolvieren) verb tranzitivrezolva
rezolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 rezólvă verb tranzitivrezolva
rezolvà v. 1. a descompune chimicește elementele unui corp: a rezolva un corp în pulbere; 2. a transforma în: vântul rezolvă norii în ploaie; 3. Med. a scădea treptat și a face să dispară: a rezolva o tumoare; 4. Jur. a anula: a rezolva un contract; 5. fig. a decide: a rezolva o dificultate; 6. a găsi o soluțiune: a rezolva o problemă; 7. a se schimba în: ceața se rezolvă în ploaie. verb tranzitivrezolvà
REZOLVÁ, rezólv, vb. I. Tranz. 1. A găsi soluția unei probleme. ♦ A pune capăt unei controverse, unui litigiu, unui conflict; a soluționa. 2. (Despre instrumente optice) A separa, a distinge amănunte cât mai fine ale obiectelor studiate. – Din lat. resolvere, germ. resolvieren. verb tranzitivrezolva
rezolvare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | rezolvare | rezolvarea |
plural | rezolvări | rezolvările | |
genitiv-dativ | singular | rezolvări | rezolvării |
plural | rezolvări | rezolvărilor |