reduceri si promotii 2018
Definitie rezistență - ce inseamna rezistență - Dex Online

rezistență definitie

rezistént adj. m., pl. rezisténți; f. rezisténtă, pl. rezisténte adjectiv rezistent

rezistent a. care rezistă. adjectiv rezistent

REZISTÉNT, -Ă adj. Care rezistă; tare, trainic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă ușor (o oboseală, o boală). ♦ (Despre microbi) Care s-a obișnuit cu un antibiotic. // s.m. și f. Patriot membru al Rezistenței, în cel de-al doilea război mondial. [Cf. fr. résistant, it. resistente]. adjectiv rezistent

REZISTÉNT, -Ă I. adj. care rezistă; durabil, trainic. ◊ care nu se lasă doborât, care suportă ușor (oboseala, boala). ◊ (despre microbi) care s-a obișnuit cu un antibiotic. II. s. m. f. patriot, membru al Rezistenței. (< fr. résistant, it. resistente) adjectiv rezistent

*rezistént, -ă adj. (lat. resistens, -éntis, fr. résistant). Care rezistă, tare: stejaru are lemn rezistent. Fiz. Mediu rezistent, mediŭ care se opune mișcăriĭ corpurilor care-l străbat. adjectiv rezistent

REZISTÉNT, -Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. ♦ (Despre materiale) Care nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea unui agent fizico-chimic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă bine o boală, o oboseală, o supărare etc.; puternic, tare; dârz, neclintit. – Din fr. résistant, it. resistente. adjectiv rezistent

REZISTÉNȚĂ s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la acțiunea unui alt corp (care tinde să-l rupă). ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. ♦ Obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorită abuzului de antibiotice. 2. Forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boală, la o oboseală etc. II. (Fig.) Împotrivire, opoziție. ♦ Piedică, obstacol, greutate. ♦ Mișcare a patrioților care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1945, au luptat împotriva politicii de colaborare cu aceștia. [Cf. fr. résistance, it. resistenza]. substantiv feminin rezistență

*rezisténță f., pl. e (fr. résistance, cu suf. -ență după lat. V. subsistență). Calitatea de a rezista: rezistența materiiĭ. Tărie contra osteneliĭ, contra foameĭ: rezistența soldaților. Îndărătnicie, opunere, refuz de a te supune: a asculta fără rezistență. A opune rezistență, a rezista. V. opor. substantiv feminin rezistență

rezisténță s. f., g.-d. art. rezisténței; pl. rezisténțe substantiv feminin rezistență

REZISTÉNȚĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. ♦ ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare. ◊ forță care se opune efectului unei alte forțe. 2. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedică, obstacol, greutate. ◊ mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance) substantiv feminin rezistență

rezistență f. 1. calitatea unui corp ce rezistă la acțiunea altuia: o stofă bună trebue s’aibă rezistență; 2. apărare îndărătnică la un atac; 3. opozițiune la voința altuia. substantiv feminin rezistență

REZISTÉNȚĂ, rezistențe, s. f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii. ♦ Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în țările ocupate de trupele germane, italiene și japoneze, precum și în state cu regim fascist. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. * Rezistența materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu Ia realizarea unei acțiuni. 4. Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza. substantiv feminin rezistență

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rezistență

rezistență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rezistență rezistența
plural rezistențe rezistențele
genitiv-dativ singular rezistențe rezistenței
plural rezistențe rezistențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z