rezident definitie

REZIDÉNT s.m. 1. Reprezentant diplomatic inferior în grad unui ministru plenipotențiar. ♦ Reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. Persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. [< fr. résident, it. residente]. adjectivrezident

REZIDÉNT, -Ă I. s. m. 1. reprezentant diplomatic inferior ca rang ministrului plenipotențiar sau ambasadorului. ◊ (în trecut) reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. II. adj. (despre cetățeni stabiliți în alt stat) care locuiește în... III. s. m. f. absolvent medicinist care își perfecționează practica în spital. (< fr. résident, lat. residens, germ. Resident) adjectivrezident

*rezidént, -ă adj. (lat. résidens, -éntis. V. prezident). Care rezidă. S. m. Trimes [!] al unuĭ guvern pe lîngă alt guvern și de un grad inferior ambasadoruluĭ: rezidentu general al Franciiĭ era ministru de externe al beĭuluĭ Tunisuluĭ. Titlu unor funcționarĭ colonialĭ aĭ Franciiĭ. De la 1939. Guvernator al unuĭ ținut (un fel de subministru, cu titlu de excelență). – Și la N. Cost. Let. 2, 92. adjectivrezident

rezident a care rezidă. ║ m. cel trimis de un guvern pe lângă altul cu un grad inferior celui de ambasador. adjectivrezident

!rezidént adj. m., s. m., pl. rezidénți; adj. f., s. f. rezidéntă, pl. rezidénte adjectivrezident

REZIDÉNT, -Ă, rezidenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj., s. m. și f. (Cetățean) stabilit în altă țară decât cea de origine. – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident. adjectivrezident