reduceri si promotii 2018
Definitie rezidență - ce inseamna rezidență - Dex Online

rezidență definitie

rezident a care rezidă. ║ m. cel trimis de un guvern pe lângă altul cu un grad inferior celui de ambasador. adjectiv rezident

REZIDÉNT s.m. 1. Reprezentant diplomatic inferior în grad unui ministru plenipotențiar. ♦ Reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. Persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. [< fr. résident, it. residente]. adjectiv rezident

REZIDÉNT, -Ă I. s. m. 1. reprezentant diplomatic inferior ca rang ministrului plenipotențiar sau ambasadorului. ◊ (în trecut) reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. II. adj. (despre cetățeni stabiliți în alt stat) care locuiește în... III. s. m. f. absolvent medicinist care își perfecționează practica în spital. (< fr. résident, lat. residens, germ. Resident) adjectiv rezident

*rezidént, -ă adj. (lat. résidens, -éntis. V. prezident). Care rezidă. S. m. Trimes [!] al unuĭ guvern pe lîngă alt guvern și de un grad inferior ambasadoruluĭ: rezidentu general al Franciiĭ era ministru de externe al beĭuluĭ Tunisuluĭ. Titlu unor funcționarĭ colonialĭ aĭ Franciiĭ. De la 1939. Guvernator al unuĭ ținut (un fel de subministru, cu titlu de excelență). – Și la N. Cost. Let. 2, 92. adjectiv rezident

!rezidént adj. m., s. m., pl. rezidénți; adj. f., s. f. rezidéntă, pl. rezidénte adjectiv rezident

REZIDÉNT, -Ă, rezidenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj., s. m. și f. (Cetățean) stabilit în altă țară decât cea de origine. – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident. adjectiv rezident

REZIDÉNȚĂ s.f. (Jur.) 1. Reședință. 2. Dreptul și starea unei persoane care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident. [Cf. engl. residence, fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia]. substantiv feminin rezidență

REZIDÉNȚĂ s. f. 1. reședință. 2. drept și stare a cuiva care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident (I, 2). (< fr. résidence, germ. Rezidenz) substantiv feminin rezidență

*rezidénță f., pl. e (lat. residentia, fr. résidence. V. prezidență). Sediŭ, locuință obișnuită: Bucureștiĭ sînt rezidența puterilor publice în România. Oraș principal, capitală, centru în care rezidă un suveran, un senior. – Fals reședință, că nu există verbu a reședea cum există a ședea față de ședință. substantiv feminin rezidență

rezidénță s. f., g.-d. art. rezidénței; pl. rezidénțe substantiv feminin rezidență

rezidență f. 1. locuință obișnuită; 2. centru unde rezidă capul Statului. substantiv feminin rezidență

REZIDÉNȚĂ, rezidențe, s. f. 1. Reședință, sediu, domiciliu. 2. Dreptul și starea persoanei care se stabilește într-o țară străină ca rezident (2). – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz. substantiv feminin rezidență

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rezidență

rezidență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rezidență rezidența
plural rezidențe rezidențele
genitiv-dativ singular rezidențe rezidenței
plural rezidențe rezidențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z