rezema definitie

rézem, a -á v. tr. (lat. *remĕdio, -áre, accentuat rémedio prin reducerea luĭ -adio la o singură silabă, apoĭ met. ca și´n *remedium, reazem. V. reazem 1). Aplec puțin și sprijin pin [!] ceva stabil: el reazemă o scară de zid, pușca de părete [!]. V. refl. Mă aplec puțin la o parte saŭ pe spate și mă sprijin de ceva fix: santinela se rezemase de zid. – În vest și reazem și reazăm (conj. ca legăn), în est razăm, -ămĭ, ămă, să -ăme. verb tranzitivrezem

rezemá (reázem, rezemát), vb. – 1. A se sprijini, a fi susținut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma și der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Pușcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca și mr., din același ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s. n. (sprijin, susținere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s. f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s. f. (înv., bază, fundament). verb tranzitivrezema

rezemà v. a (se) sprijini: a rezema scara de zid. [V. reazim]. verb tranzitivrezemà

rezemá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reázem, 2 sg. rézemi, 3 reázemă; conj. prez. 3 să rézeme; imper. 2 sg. reázemă verb tranzitivrezema

REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva; a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec. verb tranzitivrezema