retrăíre (re-tră-) s. f., g.-d. art. retrăírii; pl. retrăíri substantiv femininretrăire
retrăí (a ~) (re-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. retrăiésc, imperf. 3 sg. retrăiá; conj. prez. 3 să retrăiáscă verb tranzitivretrăi
RETRĂÍ, retrăiesc, vb. IV. Tranz. A simți intens ceea ce a mai simțit o dată; a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a mai trecut o dată. ♦ A simți intens ceea ce a simțit altcineva, a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a trecut și altcineva. – Pref. re- + trăi. verb tranzitivretrăi
retrăire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | retrăire | retrăirea |
plural | retrăiri | retrăirile | |
genitiv-dativ | singular | retrăiri | retrăirii |
plural | retrăiri | retrăirilor |