retragere definitie

RETRÁGERE s.f. 1. Acțiunea de a (se) retrage și rezultatul ei. ◊ Retragere cu torțe = paradă, manifestație făcută seara cu făclii aprinse; ofițer în retragere = ofițer care, din cauza vârstei sau a invalidității, a ieșit din cadrele active ale armatei. ♦ Refugiu. 2. (Arhit.) Denumire dată planurilor întinse față de planul principal al unei fațade. [< retrage]. substantiv feminin retragere

RETRÁGERE s. f. 1. acțiunea de a (se) retrage. ♦ ~ cu torțe = paradă, manifestație făcută seara cu făclii aprinse; ofițer în ~ = ofițer care, din cauza vârstei sau a invalidității, a ieșit din cadrele active ale armatei; a bate în ~ = a) a se replia, a se retrage (din fața dușmanului); b) (fig.) a ceda. ◊ refugiu. 2. (arhit.) denumire dată planurilor întinse față de planul principal al unei fațade. (< retrage) substantiv feminin retragere

retrágere (re-tra-) s. f., g.-d. art. retrágerii; pl. retrágeri substantiv feminin retragere

*retrágere f. (d. retrag; fr. retraite). Acțiunea de a se retrage: ora retrageriĭ a sunat. Mersu înapoĭ a uneĭ trupe învinse: dușmanu e în plină retragere. Obligațiunea soldaților de a se înturna la cazarmă la ora anumită. Semnalu care anunță această oră: sună retragerea. Starea uneĭ persoane retrase din serviciŭ, din afacerĭ saŭ din lume: ofițer în retragere. Locu unde trăĭeștĭ retras: o liniștită retragere. Retragere cu torțe, procesiune militară cu muzică făcută seara în zilele de paradă și iluminațiune. A bate în retragere (fr. battre en retraite), a te retrage în fața dușmanuluĭ. V. retiradă. substantiv feminin retragere

retragere f. 1. acțiunea de a (se) retrage; 2. mișcare de înapoiere a unei armate înaintea dușmanului; 3. semnul de intrare a soldaților la ore anumite: a suna retragerea; 4. starea unei persoane retrasă din afaceri, din lume: a trăi in retragere; 5. locul unde se retrage cineva. substantiv feminin retragere

RETRÁGERE, retrageri, s. f. Acțiunea de a (se) retrage și rezultatul ei. ◊ Retragere cu torțe = paradă sau manifestație făcută seara, cu făclii aprinse. ♦ Formă de acțiune de luptă constând în cedarea unei fâșii de teren pentru a scoate trupele proprii dintr-o situație nefavorabilă și în plasarea lor pe o poziție mai avantajoasă. ♦ Locul unde se izolează cineva; refugiu. – V. retrage. substantiv feminin retragere

*retrág, -trás, a -tráge v. tr. (lat. rétraho, -tráhere. V. trag). Trag înapoĭ: a retrage mîna. Scot din locu unde era saŭ chem înapoĭ: a retrage un copil din (saŭ: de la) școală, o trupă din luptă. Retractez, cer scuze: a retrage o insultă. V. refl. ĭes, plec, mă duc: a te retrage din școală, din societate, din funcțiune, în singurătate. verb tranzitiv retrag

RETRÁGE vb. III. 1. tr. A trage înapoi; a lua înapoi ceva. ♦ refl. A părăsi pozițiile din fața inamicului. ♦ refl. A ieși voluntar dintr-o funcție, dintr-o instituție etc. 2. refl. A merge înapoi, a pleca. ♦ (Despre mijloace de transport în comun) A ieși din circulație, întrerupându-și activitatea. 3. refl. (Despre ape curgătoare) A intra din nou în albie după revărsare. 4. tr. (Fig.) A retracta. [P.i. retrág. / < re- + trage, după fr. retirer]. verb tranzitiv retrage

RETRÁGE vb. I. tr. a trage înapoi. ◊ a lua înapoi ceva. ◊ (fig.) a retracta. II. refl. 1. (despre armate) a părăsi pozițiile din fața inamicului. 2. a ieși voluntar dintr-o funcție, dintr-o instituție etc. 3. a merge înapoi, a pleca. ◊ (despre mijloace de transport în comun) a ieși din circulație. 4. (despre ape curgătoare) a reintra în albie după revărsare. (< lat. retragere, după fr. retirer) verb tranzitiv retrage

retráge (a ~) (re-tra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. retrág, imperf. 3 sg. retrăgeá, perf. s. 1 sg. retrăséi, 1 pl. retráserăm; part. retrás verb tranzitiv retrage

retrage v. 1. a trage la sine: a retrage mâna; 2. a face să iasă: a retrage un copil dela școală; 3. a se deszice: a-și retrage vorba; 4. a se duce, a pleca: s’a retras din serviciu; 5. a se trage la o parte: a se retrage în vieața privată. verb tranzitiv retrage

RETRÁGE, retrág, vb. III. 1. Tranz. A trage înapoi. ♦ A scoate, a lua înapoi ceva. ♦ Refl. A se lăsa de o meserie, de o ocupație etc.; a renunța la... 2. Refl. A merge, a pleca (înapoi); a se îndepărta. + A da înapoi din fața dușmanului, a efectua operația de retragere. ♦ A se da deoparte. ♦ A părăsi un loc, o încăpere. ♦ A se izola. 3. Tranz. Fig. A retracta. 4. Refl. (Despre ape curgătoare) A reintra în albie după revărsare. – Pref. re- + trage (după fr. retrer). verb tranzitiv retrage

a se retrage cu torțe expr. (intl.) a fi prins de poliție, a fi arestat. verb tranzitiv aseretragecutorțe

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului retragere

retragere   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular retragere retragerea
plural retrageri retragerile
genitiv-dativ singular retrageri retragerii
plural retrageri retragerilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z