resteu definitie

credit rapid online ifn

restéu (restéie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. – Var. răsteu, restei, restel. Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă. substantiv neutruresteu

restéŭ (vest, sud) și răstéŭ (nord) n., pl. eĭe (ung. resztó, odgonu din apoĭ [!] la corabie, saŭ ereszteni, a da drumu, eresztö-, care dă drumu. Cp. cu cĭocîlteŭ, feresteŭ, melesteŭ ș. a.). Bățu (saŭ feru [!]) mobil cu care se închide jugu spre partea de afară: dacă unu e maĭ tare în gît, tîrește [!] resteu înainte (Sov. 211). V. bulfeŭ și fercheteŭ. substantiv neutruresteŭ

credit rapid online ifn

restéu s. n., art. restéul; pl. restéie substantiv neutruresteu

resteu n. Mold. V. răsteiu: când o face plopul mere și resteul mugurele AL. substantiv neutruresteu

RESTÉU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, care se introduc vertical în partea exterioară a jugului pentru a reține gâtul animalului. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răstéu, restéi s. n.] – Et. nec. substantiv neutruresteu

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiresteu

resteu  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular resteu resteul
plural resteie resteiele
genitiv-dativ singular resteu resteului
plural resteie resteielor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z