reproducere definitie

REPRODÚCE, reprodúc, vb. III. 1. Tranz. A reda cu exactitate ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a făcut cineva etc. ♦ A imita felul de a fi, gesturile, mimica cuiva. 2. Refl. A reactualiza în memorie idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare. 3. Refl. A se produce, a se arăta din nou; a se repeta. 4. Tranz. (Ec. pol.) A relua în mod continuu producția economică; a produce din nou. 5. Tranz. A produce în serie; a multiplica. 6. Refl. (Biol.) A se perpetua prin reproducere (4). – Pref. re- + produce (după fr. reproduire). substantiv femininreproduce

REPRODÚCERE s.f. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei; reproducție. ♦ Imitație fidelă a unei opere de artă. [< reproduce]. substantiv femininreproducere

REPRODÚCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) reproduce; reproducție. ◊ (ec.) reproducție (1). 2. (concr.) imitație fidelă a unei opere de artă. 3. proces al memoriei prin care se evocă mintal imagini, idei, cunoștințe însușite anterior. (< reproduce) substantiv femininreproducere

reprodúcere (re-pro-) s. f., g.-d. art. reprodúcerii; pl. reprodúceri substantiv femininreproducere

REPRODUCÉRE, reproduceri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie după o lucrare de artă originală (desen, pictură, sculptură etc.) 3. (Psih.) Proces al memoriei prin care se evocă, se reactualizează mintal imagini, idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare, în lipsa obiectelor, textelor etc. respective. 4. (Biol.) Fenomen biologic fundamental al' cărui rezultat este nașterea dintr-un organ specializat al părintelui (sau părinților) a unui urmaș asemănător. – V. reproduce. substantiv femininreproducere

*reproducțiúne f. (re- și producțiune; fr. reproduction). Acțiunea de a saŭ de a se reproduce. Lucru reprodus, imitațiune: reproducțiunea unuĭ tabloŭ. – Și -úcție, dar ob. -úcere. substantiv femininreproducțiune