rắpede (est) și répede (vest) adj., pl. zĭ (lat. rápidus, răpede [ca limpede d. limpidus], d. rápere, a răpi. V. răpesc). Rapid, accelerat, care merge (fuge, curge) ĭute: tren, vapor, rîŭ răpede. Care e făcut cu mișcărĭ grăbite: mers, marș, lucrare răpede. Povîrnit, care te silește să mergĭ răpede: un loc răpede. Adv. A merge, a curge, a vorbi, a porni răpede. A lua pe cineva răpede, a-l grăbi să facă cum vreĭ tu, a nu-ĭ da timp să se gîndească: ĭa-l încet, că, dacă-l ĭeĭ răpede, se´ncurcă. S. m. Trans. (repede). Un fel de buburuz [!] cu cîte cincĭ puncte albe pe fie-care elitru (cicindela campestris). V. strepede. adjectiv răpede
répede, V. răpede. adjectiv repede
répede1 adj. m. și f.; pl. m. și f. répezi adjectiv repede
répede2 adv. adjectiv repede
répede3 s. f., g.-d. art. répezii; pl. répezi adjectiv repede
répede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, pieziș. – 3. (Adv.) Curînd, degrabă, rapid. – 4. (S. m.) Insectă (Cicindella campestris). – Var. Mold. răpede. Trans. de V. rapăd. Istr. răpede. Lat. rapĭdus (Pușcariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă, cf. rapăd (Todoran, Dacor., XI, 128), așa că ipoteza unui lat. *rapĭdis (Pușcariu) nu pare necesară; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde it. ripido și probabil fr. raide „rigid” ‹ rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproșa, a mustra; refl., a se grăbi; refl., a se năpusti, a tăbărî; refl., a fugi); repezeală, s. f. (repeziciune; mustrare, ceartă); repezit, s. m. (grăbit; agitat); repezitură, s. f. (pornire, impuls); repeziș, s. n. (pantă, povîrniș); repeziciune, s. f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s. f. (Mold., repezeală); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în grabă); repega (var. răpăga), vb. (a aluneca, a cădea), este cu repezi (› repegiune) în aceeași relație ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai ‹ mucezi (de la un lat. *rapĭcāre, după Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. *rĕpĭcāre ‹ rĕpĕns, după Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. *rĕpĭgāre ‹ rĕpĕre, după Buescu, R. Études roum., III, 168; legătura cu mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă); rapăg, s. n. (Banat, alunecuș, patinoar); repeguș (var. răpăguș), s. n. (lunecuș; povîrniș); repezină, s. f. (abis, tău, repeziș), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine săs. repezin, vb. adjectiv repede
repede a. 1. se zice de o mișcare impetuoasă și violentă: apă repede; 2. alunecos: loc repede la vale; 3. impetuos: șuvoiu repede. [Lat. RAPIDUS]. ║ adv. foarte iute, deodată. adjectiv repede
REPÉDE, repezi, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre mișcări) Care se produce fără întârziere; iute, rapid; (despre lucruri în mișcare) care se deplasează cu repeziciune, cu iuțeală; (despre ape) care curge cu repeziciune; p. ext. (despre picături, stropi etc.) care cade iute, succedându-se rapid. ♦ (Despre timp) Care trece (pentru cineva) cu repeziciune. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Iute în mișcări, ager, sprinten, vioi; grăbit, repezit, pripit. ◊ Loc. adv. Cu pași repezi = grabnic, în ritm rapid. ♦ (Substantivat, f.) Gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră (Cicindela campestris). 2. (Despre ploaie, vânt etc.) Intens, puternic (și de scurtă durată). 3. (Despre dealuri, planuri etc.) Foarte înclinat, pieziș, în pantă, abrupt. 4. (Despre drumuri) Care duce la țintă în cel mai scurt timp. II. Adv. 1. Iute, cu zor, în grabă. ♦ îndată, imediat; deodată, brusc. ◊ Expr. Repede-repejor = îndată, fără întârziere. 2. Devreme, de timpuriu; prea curând. – Lat. rapidus, rapide. adjectiv repede
fast-food (angl.) [pron. fastfúd] s. n., pl. fast-fooduri (-foo-duri) adjectiv fast-food
repéd, V. răped. verb tranzitiv reped
repéz v. tr. V. răped. verb tranzitiv repez
răpéd (est) și repéd saŭ repéz (vest), a -zí v. tr. (d. răpede, adj., de unde s´aŭ născut întîĭ formele acc. pe sufix, ca răpezit, apoĭ cele-lalte. Cp. cu limpezesc, netezesc, umezesc. – El răpéde, să răpeádă, în vest repéde, să repeadă și -eáză). Arunc cu putere: reduta´n noĭ răpede un foc cît nu-l încape gîndu (Al.). Trag, aplic violent: ĭ-a și răpezit un pumn. Împing răpede, fac să meargă răpede, grăbesc: generalu răpezi escadroanele, stafetele. Vechĭ. A răpezi cărțĭ (N. Cost. 1, 487), a trimete scrisorĭ în grabă. V. refl. Mă arunc, năpădesc, năvălesc: soldațiĭ se răpeziră la luptă, caliciĭ la pomană. Mă duc în grabă: s´a răpezit pînă acasă și s´a´nturnat îndată. V. lansez. verb tranzitiv răped
repezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. repéd, 1 pl. repezím, imperf. 3 sg. repezeá; conj. prez. 3 să repeádă verb tranzitiv repezi
repezì v. 1. a arunca cu putere: a repezi o săgeată; 2. a împinge tare: el calul își răpede 3. a trimite în grabă: a repezi o ștafetă; 4. a merge repede: mă răped până acasă; 5. a da năvală: leul se repezi asupră-i. [Tras din repede]. verb tranzitiv repezì
REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A pomi în grabă, a se duce repede spre..., a da fuga, a sări. ♦ A trece pe undeva în grabă (și pentru scurt timp), a se abate pe la..., a da o fugă. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în grabă. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă și adesea fără chibzuială, a acționa în pripă; a se pripi (1). 3. Refl. A se năpusti, a se arunca, a năvăli. 4. Tranz. A trânti, a izbi, a arunca, a azvârli. ♦ A da, a aplica cu violență o lovitură cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se răsti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. – Din repede. verb tranzitiv repezi
| repede adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | repede | repedele | repede | repedea |
| plural | repezi | repezii | repezi | repezile | |
| genitiv-dativ | singular | repede | repedelui | repezi | repezii |
| plural | repezi | repezilor | repezi | repezilor | |