REORÂNDUÍ, reorânduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A reface o orânduială veche sau a se orândui după alte criterii. [Pr.: re-o-] – Pref. re- + orândui. verb tranzitivreorândui
reorândui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)reorândui | reorânduire | reorânduit | reorânduind | singular | plural | ||
reorânduind | reorânduiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | reorânduiesc | (să)reorânduiesc | reorânduiam | reorânduii | reorânduisem | |
a II-a (tu) | reorânduiești | (să)reorânduiești | reorânduiai | reorânduiși | reorânduiseși | ||
a III-a (el, ea) | reorânduiește | (să)reorânduiai | reorânduia | reorândui | reorânduise | ||
plural | I (noi) | reorânduim | (să)reorânduim | reorânduiam | reorânduirăm | reorânduiserăm | |
a II-a (voi) | reorânduiți | (să)reorânduiți | reorânduiați | reorânduirăți | reorânduiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | reorânduiesc | (să)reorânduiască | reorânduiau | reorânduiră | reorânduiseră |