*reocúp, a -á v. tr. (re și ocup). Ocup ĭar. verb tranzitivreocup
REOCUPÁ vb. I. tr. A ocupa din nou, a recuceri. [Pron. re-o-, p.i. reocúp. / cf. fr. réoccuper]. verb tranzitivreocupa
REOCUPÁ vb. tr. a ocupa din nou, a recuceri. (< fr. réoccuper) verb tranzitivreocupa
reocupá (a ~) (re-o-) vb., ind. prez. 3 reocúpă verb tranzitivreocupa
reocupà v. a ocupa din nou. verb tranzitivreocupà
REOCUPÁ, reocúp, vb. I. Tranz. A ocupa din nou; a recuceri. [Pr.: re-o-] – Din fr. réoccuper. verb tranzitivreocupa
reocupa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)reocupa | reocupare | reocupat | reocupând | singular | plural | ||
reocupând | reocupați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | reocup | (să)reocup | reocupam | reocupai | reocupasem | |
a II-a (tu) | reocupi | (să)reocupi | reocupai | reocupași | reocupaseși | ||
a III-a (el, ea) | reocupă | (să)reocupai | reocupa | reocupă | reocupase | ||
plural | I (noi) | reocupăm | (să)reocupăm | reocupam | reocuparăm | reocupaserăm | |
a II-a (voi) | reocupați | (să)reocupați | reocupați | reocuparăți | reocupaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | reocupă | (să)reocupe | reocupau | reocupară | reocupaseră |