renegat definitie
- Vezi aici mai multe sinonimerenegat
- Vezi aici mai multe rimerenegat
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep curen
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuat
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cugat
RENEGÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care s-a lepădat de patria, de credința sa; (cel) care și-a lepădat vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. [< fr. renégat, cf. rus. renegat]. adjectivrenegat
RENEGÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa. ◊ (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. (< fr. renégat, germ. Renegat) adjectivrenegat
*renegát, -ă adj. (d. reneg). Apostat, care șĭ-a lepădat credința religioasă orĭ politică. Subst. Un renegat. V. prestîpnic. adjectivrenegat
renegát adj. m., s. m., pl. renegáți; adj. f., s. f. renegátă, pl. renegáte adjectivrenegat
renegat m. 1. cel ce a abjurat religiunea spre a îmbrățișa alta; 2. fig. cel ce renunță din interes la opiniunile sale politice. adjectivrenegat
RENEGÁT, -Ă, renegați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ (Persoană) care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat. adjectivrenegat
*renég, a -á v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu [!]. verb tranzitivreneg
RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier]. verb tranzitivrenega
RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare) verb tranzitivrenega
renegá (a ~) vb., ind. prez. 3 reneágă verb tranzitivrenega
renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid. verb tranzitivrenegà
RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier. verb tranzitivrenega
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirenegat
| renegat adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | renegat | renegatul | renegată | renegata |
| plural | renegați | renegații | renegate | renegatele | |
| genitiv-dativ | singular | renegat | renegatului | renegate | renegatei |
| plural | renegați | renegaților | renegate | renegatelor | |