*remușcáre f., pl. ărĭ (după fr. remords, îld. re-mors vechĭu part. d. re-mordre, a mușca ĭar. V. mursec). Mustrare de cuget, căință: a avea remușcărĭ. substantiv femininremușcare
REMUȘCÁRE, remușcări, s. f. Mustrare de cuget; părere de rău; căință, regret. – Pref. re- + mușcare (după fr. remords). substantiv femininremușcare
remușcare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | remușcare | remușcarea |
plural | remușcări | remușcările | |
genitiv-dativ | singular | remușcări | remușcării |
plural | remușcări | remușcărilor |