remușcătór (rar) adj. m., pl. remușcătóri; f. sg. și pl. remușcătoáre adjectiv remușcător
REMUȘCĂTÓR, -OÁRE, remușcători, -oare, adj. (Rar) Care provoacă mustrare de cuget, remușcări. – Remușc[are] + suf -ător. adjectiv remușcător
| remușcător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | remușcător | remușcătorul | remușcătoare | remușcătoarea |
| plural | remușcători | remușcătorii | remușcătoare | remușcătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | remușcător | remușcătorului | remușcătoare | remușcătoarei |
| plural | remușcători | remușcătorilor | remușcătoare | remușcătoarelor | |