REMÁRCĂ s.f. Observație; notă, însemnare. [< fr. remarque]. substantiv feminin remarcă
REMÁRCĂ s. f. observație, comentariu. (< fr. remarque) substantiv feminin remarcă
*remárcă f., pl. e saŭ ărcĭ (fr. remarque. V. marcă). Observațiune, băgare de samă [!]: a face o remarcă. V. notă. substantiv feminin remarcă
remárcă s. f.,g.-d. art. remárcii; pl. remárci substantiv feminin remarcă
REMÁRCĂ, remarci, s. f. Observație, constatare; notă, însemnare. [Pl. și: remarce] – Din fr. remarque. substantiv feminin remarcă
*remárc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. remarquer, d. marquer, a marca). Observ, disting, bag de samă [!]. verb tranzitiv remarc
REMARCÁ vb. I. tr. A observa, a lua în seamă. ♦ refl. A ieși în evidență, a se distinge. [P.i. remárc. / < fr. remarquer]. verb tranzitiv remarca
REMARCÁ vb. I. tr. a băga de seamă, a observa, a releva. II. refl. a ieși în evidență, a se distinge. (< fr. remarquer) verb tranzitiv remarca
remarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 remárcă verb tranzitiv remarca
remarcà v. 1. a observa ceva; 2. a distinge între mai mulți: a fost foarte remarcat. verb tranzitiv remarcà
REMARCÁ, remárc, vb. I. Tranz. A observa; a băga de seamă; a releva. ♦ Refl. A se distinge, a se deosebi; a se evidenția. – Din fr. remarquer. verb tranzitiv remarca
| remarcă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | remarcă | remarca |
| plural | remarci | remarcele | |
| genitiv-dativ | singular | remarce | remarcii |
| plural | remarci | remarcilor | |