relief definitie

RELIÉF s.n. 1. Ridicătură, proeminență (a unui obiect, a unui plan etc.). ♦ Figură, motiv etc. care se desprinde de pe fundul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor în pictură și grafică. ♦ A scoate în relief = a scoate în evidență, a sublinia, a reliefa. ♦ Formă, contur. ♦ (Fig.) Forță, evidențiere, strălucire. 2. Conformația pământului privită sub raportul înălțimilor. [Pron. -li-ef, pl. -furi, -fe. / < fr. relief, germ. Relief]. substantiv neutrurelief

RELIÉF s. n. 1. ridicătură, proeminență (a unui obiect, a unui plan etc.). ◊ figură, motiv etc. care se desprinde de pe fondul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor în pictură și grafică. ♦ a scoate în ~ = a reliefa. ◊ formă, contur. ◊ (fig.) forță, evidențiere, strălucire. 2. conformație a pământului, sub raportul înălțimilor. (< fr. relief) substantiv neutrurelief

relief n. 1. partea răsărită a unui obiect; 2. sculptură lucrată mai mult sau mai puțin în afară: alto-relief, basso-relief; 3. fig. lustru, considerațiune: relieful stilului. substantiv neutrurelief

RELIÉF, reliefuri, s. n. 1. Configurație a suprafeței terestre constituită din tota¬litatea neregularităților de forme pozitive sau negative considerate față de un plan de referință general sau local. 2. Ridicătură, proeminență pe o suprafață. ◊ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieșit în afară dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidență, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; foită, strălucire. 3. Sculptură fixată pe o suprafață plană. V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief. substantiv neutrurelief

forme de relief expr. (glum.) 1. sâni. 2. fese. substantiv neutruformederelief