regula definitie

régulă s. f., g.-d. art. régulii; pl. réguli substantiv femininregulă

RÉGULĂ s.f. 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. règle]. substantiv femininregulă

RÉGULĂ s. f. 1. normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = în mod obișnuit. 2. principiu conducător, linie de conduită, precept, obicei. 3. rânduială, ordine, regularitate. (< lat. regula, după fr. règle) substantiv femininregulă

régulă (regule), s. f. – Normă. – Var. pl. reguli. Lat. regula (sec. XIX). Este dubletul lui riglă, s. f. (linie), din ngr. ῥίγλα (Gáldi 246). – Der. regula, vb. (a reglementa; a ordona, a determina; familiar, a pedepsi; Arg., a se copula); regulament, s. n. (normă; Arg., copulație); regularisi, vb. (a regulariza; a corecta, a îmbunătăți, a pedepsi); regulator, s. m. din fr. régulateur; neregulat, adj. (iregular; adv., fără nici o regulă). Răgulă, s. f. (clasă, castă), cuvînt folosit numai de Dosoftei, poate un latinism, înțeles de el ca „ordin”. substantiv femininregulă

*régulă f., pl. e ca virgule, maĭ bine de cît ĭ (lat. régula, d. régere, a dirija. V. riglă, răgulă, dirijez). Modu cum trebuĭe să lucrezĭ, să facĭ ceva, să te porțĭ: regulă de purtare, regulă de politeță [!]. Ordine, disciplină: în această școală e mare regulă. Principiŭ, lege, sistemă, metodă, dreptar: după toate regulele arteĭ. Statutele unuĭ ordin religios catolic: regula sfîntuluĭ Francisc. Aritm. Operațiune, mod de a lucra cu numerele: regula adunăriĭ, scăderiĭ, înmulțiriĭ și împărțiriĭ. Regula de treĭ. V. treĭ. Cu regulă, cu rînduĭală, în ordine: a lucra cu regulă (loc. adj. om cu regulă). De regulă, de obiceĭ, de ordinar: acest om se îmbată de regulă. În regulă, de-a binele, realmente: s´aŭ bătut în regulă (loc. adj. bețiv în regulă). substantiv femininregulă

regulă f. 1. ceeace servă a conduce: regulă de purtare; 2. buna ordine: a pune o regulă în cheltuieli; 3. prescripțiuni de bună cuviință: regulele politeței; 4. exemplu de urmat; 5. principii și metode ce servă la practica sau învățarea artelor, științelor, etc.; 6. se zice de principalele operațiuni, aritmetice (adunare, scădere, înmulțire și împărțire). substantiv femininregulă

RÉGULĂ, reguli, s. f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ♦ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruație. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle). substantiv femininregulă