reglement definitie

*reglemént, V. regulament. substantiv neutrureglement

reglemént (înv.) (re-gle-) s. n., pl. regleménte substantiv neutrureglement

reglement n. regulament (= fr. règlement). substantiv neutrureglement

REGLEMÉNT, reglemente, s. n. (înv.) Regulament. – Din fr. réglement, germ. Reglement. substantiv neutrureglement

*regulamént n., pl. e (d. a regula, ca fr. règlement d. régler și it. regolamento d. regolare). Totalitatea regulelor (ordonanțelor): regulament de poliție, de școală, de fabrică. Mic manual care conține regulele militare: regulamentu servicĭuluĭ interior, regulamentu de luptă al cavaleriiĭ. Regulamentu organic, legea p. reorganizarea Țăriĭ Româneștĭ și a Moldoveĭ în timpu ocupațiuniĭ ruseștĭ (1828-1834), care menținea claca, șerbia și privilegiile. În Țara Românească s´a pus în aplicare la 1 Ĭuniŭ 1831, ĭar în Moldova la 1 Ĭanuariŭ 1832. Acest regulament fu constituțiunea principatelor româneștĭ de la 1831-1857, cînd fu înlocuit cu convențiunea din Paris. – Pe la 1848 și reglemént (rus. reglamént), ceĭa ce azĭ numaĭ în armată se maĭ aude. substantiv neutruregulament