regal definitie

REGÁL¹ s. n. raft în care se păstrează casetele cu litere în tipografie. (< germ. Regal) substantiv neutruregal

regal n. în tipografie: dulap în care se păstrează cutiile cu litere. [Nemț. REGAL, policioară]. substantiv neutruregal

REGÁL² s.n. (Franțuzism) 1. Masă mare, banchet. ♦ Mare plăcere, dar plăcut. 2. (Fig.) Plăcere deosebită, încântare. [< fr. régal]. substantiv neutruregal

REGÁL² s. n. 1. masă mare, banchet. 2. dar plăcut, cadou. 3. (fig.) plăcere deosebită, încântare. (< fr. régal, it. regalo) substantiv neutruregal

*regál, -ă adj. (lat. regalis; it. reale, fr. royal). Regesc, de rege, al regeluĭ: palatu regal. Care e iscălit de rege: decret regal. Demn de un rege, ca de rege: magnificență regală. Al regatuluĭ al statuluĭ (odinioară în Prusia, Bavaria, Saxonia, Ungaria, ĭar azĭ în Italia): biblioteca regală. Alteță regală, titlu dat principeluĭ care e destinat să moștenească corona [!] regală. Tigru regal saŭ achilă regală, de specia cea maĭ mare. Apă regală, un amestec de acid azotic și cloridric, care disolvă [!] auru și platina (considerate ca regĭ aĭ metalelor). S. f., pl. e. Un pahar de bere mic (200-250 de grame): a bea o regală. Un fel de țigară mică: a fuma o regală. Adv. Ca un rege: a plăti regal. substantiv neutruregal

REGÁL², -Ă, (1, 3), regali, -e, adj., (2) regaluri, s. n. 1. Adj. Care aparține unui rege, privitor la rege; regesc; p. ext. bogat, luxos, maiestuos, mândru. 2. S. n. (Livr.) Ospăț mare, bogat; banchet festiv. ♦ Eveniment deosebit (care încântă, desfată etc.). ♦ Plăcere mare; dar² plăcut. 3. Adj. (în sintagma) Apă regală = amestec de acid cloi'hidric și acid azotic, care are proprietatea de a ataca metalele nobile. [Pl. și: (2) regale] – Din fr. régal(e), it. regale, lat. regalis. substantiv neutruregal