reduceri black friday 2017
Definitie refuz - ce inseamna refuz - Dex Online
Alege sensul dorit: refuz - substantiv neutru refuz - verb tranzitiv

refuz definitie

REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus]. substantiv neutru refuz

REFÚZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ◊ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus) substantiv neutru refuz

1) *refúz n., pl. urĭ (fr. refus, d. refuser, a refuza). Acțiunea de a refuza: a suferi un refuz. Fam. A trata pe cineva cu refuz, a-l refuza. substantiv neutru refuz

refúz s. n., pl. refúzuri substantiv neutru refuz

refuz n. fam. acțiunea de a refuza: a trata cu refuz. [Abstras din refuzà]. V. mahalagism. substantiv neutru refuz

REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ◊ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus. substantiv neutru refuz

plin până la refuz expr. umplut la capacitatea maximă. substantiv neutru plinpânălarefuz

femeie slabă la refuz expr. (glum.) femeie de moravuri ușoare. substantiv neutru femeieslabălarefuz

2) *refúz, a v. tr. (fr. refuser, a refuza, d. mlat. *refusare, derivat d. lat. refúndere, refúsum, a turna înapoĭ. V. fuziune). Resping (nu admit, nu primesc): a refuza un dar, o rugăminte, un candidat. verb tranzitiv refuz

REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ți s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunța la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser]. verb tranzitiv refuza

refuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 refúză verb tranzitiv refuza

refuzà v. 1. a nu primi ceeace se ofere: a refuza un dar; 2. a respinge o cerere, un ordin: a refuza o grație. verb tranzitiv refuzà

REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ◊ a nu da (ceva ce ți s-a cerut). ◊ a se priva de, a renunța la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser) verb tranzitiv refuza

REFUZÁ, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser. verb tranzitiv refuza

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului refuz

refuz   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular refuz refuzul
plural refuzuri refuzurile
genitiv-dativ singular refuz refuzului
plural refuzuri refuzurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z