Alege sensul dorit: refuz -substantiv neutru refuz -verb tranzitiv

refuz definitie

credit rapid online ifn

REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus]. substantiv neutrurefuz

REFÚZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ◊ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus) substantiv neutrurefuz

credit rapid online ifn

1) *refúz n., pl. urĭ (fr. refus, d. refuser, a refuza). Acțiunea de a refuza: a suferi un refuz. Fam. A trata pe cineva cu refuz, a-l refuza. substantiv neutrurefuz

refúz s. n., pl. refúzuri substantiv neutrurefuz

refuz n. fam. acțiunea de a refuza: a trata cu refuz. [Abstras din refuzà]. V. mahalagism. substantiv neutrurefuz

REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ◊ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus. substantiv neutrurefuz

plin până la refuz expr. umplut la capacitatea maximă. substantiv neutruplinpânălarefuz

femeie slabă la refuz expr. (glum.) femeie de moravuri ușoare. substantiv neutrufemeieslabălarefuz

2) *refúz, a v. tr. (fr. refuser, a refuza, d. mlat. *refusare, derivat d. lat. refúndere, refúsum, a turna înapoĭ. V. fuziune). Resping (nu admit, nu primesc): a refuza un dar, o rugăminte, un candidat. verb tranzitivrefuz

REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ți s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunța la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser]. verb tranzitivrefuza

refuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 refúză verb tranzitivrefuza

refuzà v. 1. a nu primi ceeace se ofere: a refuza un dar; 2. a respinge o cerere, un ordin: a refuza o grație. verb tranzitivrefuzà

REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ◊ a nu da (ceva ce ți s-a cerut). ◊ a se priva de, a renunța la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser) verb tranzitivrefuza

REFUZÁ, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser. verb tranzitivrefuza

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirefuz

refuz  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular refuz refuzul
plural refuzuri refuzurile
genitiv-dativ singular refuz refuzului
plural refuzuri refuzurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z