refuz definitie
- Vezi aici mai multe sinonimerefuz
- Vezi aici mai multe rimerefuz
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep curef
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuuz
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cufuz
REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus]. substantiv neutrurefuz
REFÚZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ◊ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus) substantiv neutrurefuz
1) *refúz n., pl. urĭ (fr. refus, d. refuser, a refuza). Acțiunea de a refuza: a suferi un refuz. Fam. A trata pe cineva cu refuz, a-l refuza. substantiv neutrurefuz
refúz s. n., pl. refúzuri substantiv neutrurefuz
refuz n. fam. acțiunea de a refuza: a trata cu refuz. [Abstras din refuzà]. V. mahalagism. substantiv neutrurefuz
REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ◊ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus. substantiv neutrurefuz
plin până la refuz expr. umplut la capacitatea maximă. substantiv neutruplinpânălarefuz
2) *refúz, a -á v. tr. (fr. refuser, a refuza, d. mlat. *refusare, derivat d. lat. refúndere, refúsum, a turna înapoĭ. V. fuziune). Resping (nu admit, nu primesc): a refuza un dar, o rugăminte, un candidat. verb tranzitivrefuz
REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ți s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunța la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser]. verb tranzitivrefuza
refuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 refúză verb tranzitivrefuza
refuzà v. 1. a nu primi ceeace se ofere: a refuza un dar; 2. a respinge o cerere, un ordin: a refuza o grație. verb tranzitivrefuzà
REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ◊ a nu da (ceva ce ți s-a cerut). ◊ a se priva de, a renunța la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser) verb tranzitivrefuza
REFUZÁ, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser. verb tranzitivrefuza
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirefuz
| refuz substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | refuz | refuzul |
| plural | refuzuri | refuzurile | |
| genitiv-dativ | singular | refuz | refuzului |
| plural | refuzuri | refuzurilor | |