REDÍGE vb. III v. redija. verbredige
redige verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)redige | redigere | — | redigând | singular | plural | ||
redigând | redigeți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | redig | (să)redig | redigeam | — | — | |
a II-a (tu) | redigi | (să)redigi | redigeai | — | — | ||
a III-a (el, ea) | redige | (să)redigeai | redigea | — | — | ||
plural | I (noi) | redigem | (să)redigem | redigeam | — | — | |
a II-a (voi) | redigeți | (să)redigeți | redigeați | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | redig | (să)redigă | redigeau | — | — |