recuza definitie

credit rapid online ifn

*recúz, a v. tr. (vsl. recusare. V. acuz, scuz). Jur. Refuz a recunoaște competența unuĭ tribunal, unuĭ judecător, unuĭ jurat, unuĭ expert, unuĭ martur: recuz mărturia luĭ. V. refl. Mă declar incompetent în judecarea uneĭ cauze saŭ chestiunĭ. verb tranzitivrecuz

RECUZÁ vb. I. tr. A respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i autoritatea, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. [P.i. recúz. / < fr. récuser, cf. lat. recusare]. verb tranzitivrecuza

credit rapid online ifn

RECUZÁ vb. I. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competența, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. II. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage. (< fr. récuser, lat. recusare) verb tranzitivrecuza

recuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 recúză verb tranzitivrecuza

recuzà v. 1. a refuza de a primi hotărîrea unui judecător, depunerea unui martor, spusele unui expert; 2. a se declara incompetent. verb tranzitivrecuzà

RECUZÁ, recuz, vb. I. Tranz. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser. verb tranzitivrecuza

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluirecuza

recuza  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)recuza recuzare recuzat recuzând singular plural
recuzând recuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) recuz (să)recuz recuzam recuzai recuzasem
a II-a (tu) recuzi (să)recuzi recuzai recuzași recuzaseși
a III-a (el, ea) recu (să)recuzai recuza recuză recuzase
plural I (noi) recuzăm (să)recuzăm recuzam recuzarăm recuzaserăm
a II-a (voi) recuzați (să)recuzați recuzați recuzarăți recuzaserăți
a III-a (ei, ele) recu (să)recuze recuzau recuza recuzaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z