recurs definitie

credit rapid online ifn

RECÚRS s.n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărârii unei instanțe inferioare. 2. Recurgere. ◊ A avea recurs la = a avea acces la..., a recurge la... [< lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours]. substantiv neutrurecurs

RECÚRS s. n. 1. (jur.) cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărârii unei instanțe inferioare. 2. recurgere (la ajutor, la asistență). ♦ a avea ~ la = a avea acces la... ◊ sprijin, ajutor; refugiu. (< lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours) substantiv neutrurecurs

credit rapid online ifn

2) *recúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. re- și curg, după lat. recúrrere și fr. recourir). Mă adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (mă adresez): a recurge la curtea de casațiune. substantiv neutrurecurg

1) *recúrs n., pl. urĭ (lat. recursus. V. curs). Jur. Acțiunea și dreptu saŭ posibitatea de a recurge, de a te adresa cerînd ajutor la instanța supremă: a face recurs la curtea de casațiune, a avea recurs. A face recurs la, a recurge la, a fugi la, a apela la: fac recurs la amiciĭ meĭ. V. apel. substantiv neutrurecurs

recúrs s. n., pl. recúrsuri substantiv neutrurecurs

recurs n. 1. cerere de ajutor: a avea recurs la o autoritate; 2. dreptul de a intenta o acțiune în daune interese; 3. Jur. recurgerea la un tribunal superior în contra deciziunii unui alt tribunal: a făcut recurs în Casație. substantiv neutrurecurs

RECÚRS, recursuri, s. n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare să verifice legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei. 2. (Rar) Referire, recurgere. – Din lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours. substantiv neutrurecurs

2) *recúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. re- și curg, după lat. recúrrere și fr. recourir). Mă adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (mă adresez): a recurge la curtea de casațiune. verbrecurg

RECÚRGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recúrg. / după fr. recourir]. verbrecurge

RECÚRGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir) verbrecurge

recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la. verbrecurge

recúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. recúrge; ger. recurgấnd; part. recúrs verbrecurge

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Pref. re- + curge (după fr. recourir). verbrecurge

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirecurs

recurs  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular recurs recursul
plural recursuri recursurile
genitiv-dativ singular recurs recursului
plural recursuri recursurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z