recriminare definitie

credit rapid online ifn

RECRIMINÁRE s.f. Acuzație, mustrare ca răspuns la altă acuzație, la altă mustrare. [După fr. récrimination]. substantiv femininrecriminare

recrimináre (livr.) (re-cri-) s. f., g.-d. art. recriminắrii; pl. recriminắri substantiv femininrecriminare

credit rapid online ifn

RECRIMINÁRE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina. substantiv femininrecriminare

*recriminațiúne f. (mlat. recriminátio, -ónis). Acțiunea de a recrimina. substantiv femininrecriminațiune

RECRIMINÁ vb. I. tr. (Liv.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa; a acuza. [< fr. récriminer]. verb tranzitivrecrimina

RECRIMINÁ vb. tr. a răspunde unor acuzații sau injurii prin altele; a reproșa; a acuza. (< fr. récriminer) verb tranzitivrecrimina

recriminá (a ~) (livr.) (re-cri-) vb., ind. prez. 3 recrimineáză verb tranzitivrecrimina

recriminà v. a răspunde unor acuzări sau injurii. verb tranzitivrecriminà

RECRIMINÁ, recriminez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa, a acuza. – Din fr. récriminer. verb tranzitivrecrimina

*recriminéz v. tr. (mlat. recriminari; fr. récriminer. V. incriminez). Răspund cu acuzațiune la acuzațiune: a recrimina contra acuzatoruluĭ tăŭ. verb tranzitivrecriminez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirecriminare

recriminare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular recriminare recriminarea
plural recriminări recriminările
genitiv-dativ singular recriminări recriminării
plural recriminări recriminărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z