record definitie

RECÓRD s.n. Performanță constatată oficial care întrece toate rezultatele obținute până la o anumită dată în competițiile de același gen. ♦ A bate recordul (în ceva) = a atinge treapta cea mai înaltă (în ceva). [< fr., engl. record]. substantiv neutrurecord

RECÓRD I. s. n. 1. performanță constatată oficial, care întrece toate rezultatele obținute până la o anumită dată în competițiile de același gen. 2. rezultat superior celor obșinute anterior. II. adj. care constituie un nivel superior, excepțional. (< fr. record) substantiv neutrurecord

*recórd n., pl. urĭ (fr. record, d. engl. record, care vine d. vfr. record, rechemare, recorder, lat. re-córdor, -ári, a aduce aminte). Mențiunea celuĭ maĭ mare grad ajuns într´o întrecere: recordu ĭuțeliĭ, al ĭeftinătățiĭ [!]. V. performanță și concurență. substantiv neutrurecord

recórd s. n., pl. recórduri substantiv neutrurecord

record n. (termen de sport) calitatea unui concurent care întrece pe ceilalți: el deține recordul de 50 kilometri pe oră. substantiv neutrurecord

RECÓRD, recorduri, s. n. Rezultat realizat într-o competiție sportivă oficială, a cărui valoare reprezintă cea mai bună performanță, omologată de o persoană juridică; p. gener. realizare maximă, performanță supremă obținută într-un domeniu de activitate, într-o acțiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (în ceva) = a atinge treapta cea mai înaltă (în ceva). A ține (sau a deține) un record = a păstra un record obținut; a fi neîntrecut în... – Din fr. record. substantiv neutrurecord

*cífră-recórd (ci-fră-) s. f., g.-d. art. cífrei-recórd; pl. cífre-recórd substantiv neutrucifrărecord