reconstituire definitie
- Vezi aici mai multe sinonimereconstituire
- Vezi aici mai multe rimereconstituire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep curec
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
RECONSTITUÍRE s.f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei; restabilire; reconstrucție. ♦ (Lingv.) Stabilire cu ajutorul comparației a formei unui cuvânt neatestat dintr-o fază mai veche a unei limbi sau a formei unui cuvânt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică; reconstrucție, reconstruire. [< reconstitui]. substantiv femininreconstituire
RECONSTITUÍRE s. f. 1. acțiunea de a reconstitui; restabilire. 2. (lingv.) reconstrucție. 3. (biol.) reasamblare a celulelor diferențiate și izolate pentru a forma un nou individ. 4. problemă de perspicacitate constând în a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figură geometrică prin alăturarea de diverse fragmente; puzzle. (< reconstitui) substantiv femininreconstituire
reconstituíre s. f., g.-d. art. reconstituírii; pl. reconstituíri substantiv femininreconstituire
RECONSTITUÍRE, reconstituiri, s. f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei. 1. Recompunere. 2. Refacere a unor acte de stare civilă pierdute, distruse sau aflate în străinătate, de unde nu pot fi obținute. 3. (Jur.) Restabilire a împrejurărilor în care s-a comis o infracțiune. 4. (Lingv.) Reconstrucție. – V. reconstitui. substantiv femininreconstituire
*reconstituțiúne f. (re- și constituțiune). Acțiunea de a reconstitui. – Și -úție, dar ob. -uíre. substantiv femininreconstituțiune
reconstituì v. a constitui din nou. verb tranzitivreconstituì
RECONSTITUÍ vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică. 2. A restabili un fapt așa cum a fost. ♦ A stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface un edificiu, o operă de artă pe bază de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p.i. reconstítui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer]. verb tranzitivreconstitui
RECONSTITUÍ vb. tr. 1. a constitui din nou, a recompune. ◊ a reface un edificiu, o operă de artă etc. pe bază de fragmente sau de documente; a reconstrui. ◊ (fig.) a readuce în conștiință fapte, evenimente etc. trecute; a evoca. 2. a reconstrui (2). 3. a restabili un fapt așa cum a fost. ◊ (jur.) a stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. (< fr. reconstituer) verb tranzitivreconstitui
*reconstituĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (re- și constituĭ, după fr. reconstituer). Fac cum era în ainte [!], restabilesc, vorbind de lucrurĭ: a reconstitui un oraș dărămat [!], o societate. verb tranzitivreconstituĭ
reconstituí (a ~) vb., ind. prez. 3 reconstítuie, imperf. 3 sg. reconstituiá; conj. prez. 3 să reconstítuie verb tranzitivreconstitui
RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparației dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface fără modificări un edificiu sau o operă de artă, în desen sau în spațiu, pe bază de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer. verb tranzitivreconstitui
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluireconstituire
| reconstituire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | reconstituire | reconstituirea |
| plural | reconstituiri | reconstituirile | |
| genitiv-dativ | singular | reconstituiri | reconstituirii |
| plural | reconstituiri | reconstituirilor | |