RECONFIRMÁ vb. I. tr. A confirma din nou. [P.i. reconfírm. / cf. fr. reconfirmer]. verb tranzitivreconfirma
reconfirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 reconfírmă verb tranzitivreconfirma
RECONFIRMÁ, reconfírm, vb. I. Tranz. A confirma, a întări din nou. – Din fr. reconfîrmer. verb tranzitivreconfirma
reconfirma verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)reconfirma | reconfirmare | reconfirmat | reconfirmând | singular | plural | ||
reconfirmând | reconfirmați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | reconfirm | (să)reconfirm | reconfirmam | reconfirmai | reconfirmasem | |
a II-a (tu) | reconfirmi | (să)reconfirmi | reconfirmai | reconfirmași | reconfirmaseși | ||
a III-a (el, ea) | reconfirmă | (să)reconfirmai | reconfirma | reconfirmă | reconfirmase | ||
plural | I (noi) | reconfirmăm | (să)reconfirmăm | reconfirmam | reconfirmarăm | reconfirmaserăm | |
a II-a (voi) | reconfirmați | (să)reconfirmați | reconfirmați | reconfirmarăți | reconfirmaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | reconfirmă | (să)reconfirme | reconfirmau | reconfirmară | reconfirmaseră |