rechiziție definitie

credit rapid online ifn

RECHIZÍȚIE s.f. Măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la anumite servicii sau la cedarea unor bunuri necesare în anumite perioade. [Gen. -iei, var. rechizițiune s.f. / cf. fr. réquisition, lat. requisitio]. substantiv femininrechiziție

RECHIZÍȚIE s. f. măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri necesare armatei sau statului în timp de război. (< fr. réquisition, lat. requisitio, germ. Requisition) substantiv femininrechiziție

credit rapid online ifn

rechizíție (-ți-e) s. f., art. rechizíția (-ți-a), g.-d. art. rechizíției; pl. rechizíții, art. rechizíțiile (-ți-i-) substantiv femininrechiziție

RECHIZÍȚIE, rechiziții, s. f. Act prin care un organ al administrației de stat ia de la populație, în împrejurări excepționale, anumite lucruri cu obligația de restituire sau contra plată. – Din fr. réquisition, germ. Requisition. substantiv femininrechiziție

*rechizițiúne f. (lat. re-quisítio, -ónis, d. re-quirere, re-quisitum, derivat d. quáerere, a întreba. V. chestiune). Cererea uneĭ autoritățĭ de a i se pune la dispozițiune oamenĭ de serviciŭ, vite, vehicule, proviziunĭ ș. a.: caĭ de rechizițiune. Fig. Lucru de rechizițiune, lucru prost, de calitate inferioară. – Ob. -íție. Vulg. recheziție. V. beĭlic. substantiv femininrechizițiune

rechiziți(un)e f. ordin dat de autoritate spre a-i se pune la dispozițiune oameni sau lucruri: cai de rechiziție. substantiv femininrechizițiune

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirechiziție

rechiziție   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rechiziție rechiziția
plural rechiziții rechizițiile
genitiv-dativ singular rechiziții rechiziției
plural rechiziții rechizițiilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z