reduceri si promotii 2018
Definitie rechizitoriu - ce inseamna rechizitoriu - Dex Online

rechizitoriu definitie

RECHIZITÓRIU s.n. 1. Act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [Pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire]. substantiv neutru rechizitoriu

RECHIZITÓRIU s. n. 1. expunere a procurorului într-o instanță în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea. 2. (fig.) acuzare gravă și violentă. (< fr. réquisitoire, lat. requisitorium) substantiv neutru rechizitoriu

*rechizitóriŭ n. (d. lat. requisitum, supinu luĭ requirere, a întreba; fr. requisitoire. V. rechizițiune). Acuzarea pronunțată de procuror la judecată. Fig. Acuzațiune violentă. substantiv neutru rechizitoriŭ

rechizitóriu [riu pron. riu] s. n., art. rechizitóriul; pl. rechizitórii, art. rechizitóriile (-ri-i-) substantiv neutru rechizitoriu

rechizitoriu n. 1. acuzare făcută de ministerul public într´un tribunal; 2. fig. imputări violente. substantiv neutru rechizitoriu

RECHIZITÓRIU, rechizitorii, s. n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, motivele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă și violentă. [Var.: rechizitór s. n.] – Din fr. réquisitoire. substantiv neutru rechizitoriu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rechizitoriu

rechizitoriu   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rechizitoriu rechizitoriul
plural rechizitorii rechizitoriile
genitiv-dativ singular rechizitoriu rechizitoriului
plural rechizitorii rechizitoriilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z