*reatribuí (a ~) (re-a-tri-) vb., ind. prez. 3 reatríbuie, imperf. 3 sg. reatribuiá; conj. prez. 3 să reatríbuie verb tranzitivreatribui
REATRIBUÍ, reatríbui, vb. IV. Tranz. A atribui din nou sau a atribui altcuiva decât înainte. [Pr.: re-a-] – Pref. re- + atribui. verb tranzitivreatribui
reatribui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)reatribui | reatribuire | reatribuit | reatribuind | singular | plural | ||
reatribuind | reatribuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | reatribui | (să)reatribui | reatribuiam | reatribuii | reatribuisem | |
a II-a (tu) | reatribui | (să)reatribui | reatribuiai | reatribuiși | reatribuiseși | ||
a III-a (el, ea) | reatribuie | (să)reatribuiai | reatribuia | reatribui | reatribuise | ||
plural | I (noi) | reatribuim | (să)reatribuim | reatribuiam | reatribuirăm | reatribuiserăm | |
a II-a (voi) | reatribuiți | (să)reatribuiți | reatribuiați | reatribuirăți | reatribuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | reatribuie | (să)reatribuie | reatribuiau | reatribuiră | reatribuiseră |