reabilita definitie

REABILITÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. réhabiliter]. verb tranzitivreabilita

REABILITÁ vb. I. tr., refl. a(-și) restabili buna reputație, onoarea, prestigiul știrbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-și îndrepta situația școlară, obținând o notă bună, după note insuficiente. (< fr. réhabiliter) verb tranzitivreabilita

reabilitá (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 3 reabiliteáză verb tranzitivreabilita

reabilità v. 1. a restabili pe cineva în toate drepturile, prerogativele, ce le pierduse: a reabilita memoria unui condamnat; 2. a recăpăta stima publică: s’a reabilitat. verb tranzitivreabilità

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter. verb tranzitivreabilita

*reabilitéz (ea 2 silabe) v. tr. (re și abilitez; fr. réhabiliter). Restabilesc în prima stare, în vechile drepturĭ, maĭ ales vorbind de condamnațĭ: a reabilita amintirea unuĭ condamnat, a reabilita un falit. Fig. Restabilesc în stimă: acest fapt l-a reabilitat. verb tranzitivreabilitez