rașchétă (rașchéte), s. f. – Răzuitoare. It. raschietto (Candrea). substantiv femininrașchetă
RAȘCHÉTĂ s.f. 1. Daltă încovoiată cu care se răzuiește parchetul sau vopseaua de pe piesele metalice ce urmează să fie vopsite din nou ori se curăță scoicile și vegetația depuse pe bordajul carenei vaselor. 2. Unealtă în formă de perie, folosită la rașchetarea tencuielilor. [< germ. Raskette, cf. it. raschietto]. substantiv femininrașchetă
RAȘCHÉTĂ s. f. 1. obiect în formă de daltă încovoiată cu care se răzuiește parchetul sau vopseaua de pe piesele metalice ce urmează să fie revopsite, ori se curăță bordajul navelor. 2. unealtă în formă de perie, la rașchetarea tencuielilor. (< fr. raschietto) substantiv femininrașchetă
RAȘCHÉTĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto. substantiv femininrașchetă
RAȘCHETÁ vb. I. tr. A curăța o piesă metalică, un parchet cu rașcheta. ♦ A freca o tencuială cu rașcheta pentru a-i da un aspect neted. [< rașchetă]. verb tranzitivrașcheta
RAȘCHETÁ vb. tr. 1. a curăța o piesă metalică, un parchet etc. cu ajutorul rașchetei. 2. a netezi cu rașcheta (2) o tencuială. (< rașchetă) verb tranzitivrașcheta
rașcheta, rașchetez I. v. t. (intl.) 1. a desfigura (pe cineva). 2. (pol.) a-i proba (unui infractor) toate faptele penale de care se face vinovat. 3. a prinde, a aresta, a închide. II. v. r. (glum.) a se tăia din greșeală cu lama în timpul rasului. verb tranzitivrașcheta
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză verb tranzitivrașcheta
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. verb tranzitivrașcheta
rașcheta | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)rașcheta | rașchetare | rașchetat | rașchetând | singular | plural | ||
rașchetând | rașchetați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | rașchetez | (să)rașchetez | rașchetam | rașchetai | rașchetasem | |
a II-a (tu) | rașchetezi | (să)rașchetezi | rașchetai | rașchetași | rașchetaseși | ||
a III-a (el, ea) | rașchetează | (să)rașchetai | rașcheta | rașchetă | rașchetase | ||
plural | I (noi) | rașchetăm | (să)rașchetăm | rașchetam | rașchetarăm | rașchetaserăm | |
a II-a (voi) | rașchetați | (să)rașchetați | rașchetați | rașchetarăți | rașchetaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | rașchetează | (să)rașcheteze | rașchetau | rașchetară | rașchetaseră |