raia definitie

raiá (raiále), s. f.1. Creștin care plătea impozit la turci și care trăia sub protecția legilor lor. – 2. Protectorat, teritoriu locuit de creștini, dar guvernat după legea turcă. – Mr. arăe. Tc. rayaarab. re’aya (Șeineanu, II, 96; Ronzevalle 95), cf. ngr. ῥαïᾶς, alb. raië, bg. raja, it. raja.Der. raelicesc, adj. (înv., propriu raialelor). substantiv femininraia

raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele substantiv femininraia

raià f. od. 1. creștin supus Porții, și în special poporul din Țara românească și din Moldova, tributar Turcilor: cererile creștinilor raiale OD.; 2. cetate ocupată de Turci, anume în Muntenia (Brăila, Giurgiu, Turnu) și în Moldova (Hotin, Bender, Chilia). [Turc. RAYÀ, lit. turmă]. substantiv femininraià

raiá (raiéle), s. f. – (Mold.) Șipcă. Pol. reja (Cihac, II, 303). substantiv femininraia

rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei substantiv femininrâie

1) raĭá f., pl. ĭele și (vechĭ) ĭale, turc. raia, d. ar. re´aĭa, pl. d. ra´ĭet, turmă, supus; ngr. raĭás, alb. raĭè, bg. sîrb. raĭa). Supus otoman (musulman orĭ creștin) agricultor orĭ negustor, care nu putea să fie funcționar saŭ militar. Poporu țărilor româneștĭ, supus haracĭuluĭ. Om din popor, în opoz. cu boĭer. Cetate (serhat) cu regiunea eĭ în care Turciĭ aveaŭ voĭe să facă geamiĭ și care eraŭ comandate de nazirĭ, cadiĭ și voĭevozĭ. – Raĭelele eraŭ puncte strategice și centre comerciale. În Țara Românească eraŭ: Brăila (cu Odaĭa Viziruluĭ), Gĭurgĭu (Vlașca) și Turnu Măgurele (Teleormanu); în Moldova: Cetatea Albă, Ismailu, Chilia, Carlalu și Timarova (Reniĭ), Tighina, Soroca și Hotinu; pe malu drept al Dunăriĭ: Cladova (Fet-Islam), Vidinu, Nicopole, Șiștovu, Ruscĭucu, Turtucaĭa, Silistra și Hîrșova; în Banat: Orșova (Rușava). – Ca adj. raelicesc (1822). substantiv femininraĭa

RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. substantiv femininraia

2) raĭá f., pl. ele (germ. rahe, pol. reja, rus. reĭ, ráĭna, prăjină, antenă). Mold. Siret. Prăjină mare de brad, ghĭonder. Antenă, prăjina de care atîrnă pînza luntriĭ. – Dim. răĭeluță1. V. sirean. substantiv femininraĭa

rî́ĭe f. (d. aránea, painjin [!], rîĭe, de unde s´a făcut arîñe, cum zic Macedo-Româniĭ, apoĭ *rîñe, rîĭe, ca remaneat, rămîĭe; it. rogna, pv. pg. ronha, fr. rogne, sp. roña, din latinu *aronea. V. moșoroĭ). O boală de pele [!] cauzată de un parazit arahnid (ácarus saŭ sarcóptes scabiéi). – Pin [!] spălăturĭ cu săpun negru și ungere cu alifie de pucĭoasă și maĭ ales cu soluțiunea luĭ Vleminx (pucĭoasă și var), se vindecă în cîteva ore. substantiv femininrîĭe

râie f. boală contagioasă a pielii, caracterizată prin o mare spuzeală și mâncărime mai ales între degete. [Macedo-rom. arânia = lat. ARANEA, pecingine (lit. păiajen)]. substantiv femininrâie

RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (în sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. substantiv femininrâie

!rấia-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-broáștei substantiv femininrâia-broaștei

!rấia-múnților (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-múnților substantiv femininrâia-munților

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiraia

raia  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular raia raiaua
plural raiele raielele
genitiv-dativ singular raiele raielei
plural raiele raielelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z