RÁDIU s.n. Element radioactiv asemănător din punct de vedere chimic cu bariul, întrebuințat în fizică și medicină. [Pron. -diu, var. radium s.n. / < fr. radium]. substantiv neutruradiu
RÁDIU/RÁDIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pământoase, folosit în substanță emițătoare de radiații în medicină și în fizica nucleară. (< fr. radium) substantiv neutruradiu
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra substantiv neutruradiu
*rádiŭ n. (lat. științific radium, d. lat. radius, rază, din cauză că emite raze). Chim. Un metal descoperit de Curie, Bémont și soția luĭ Curie la 1899. – Radiu se află în oxidu natural de uraniŭ și se caracterizează pin [!] sările și soluțiunile sărilor luĭ, care emit raze care influențează placa fotografică, fac aeru conductor de electricitate, produc diverse acțiunĭ chimice ș. a. substantiv neutruradiŭ
rădiu n. Mold. pădurice: adio ! rădiuri, codri umbroși ! NEGR. [Vechiu-rom. reade (1537): origină necunoscută]. substantiv neutrurădiu
RẮDIU s. n. v. rediu. substantiv neutrurădiu
RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium. substantiv neutruradiu
*rádius n. (lat. radius, „rază” și „spiță de roată”, la care s´a făcut aluz. cînd a fost numit așa de Celsiŭ, un celebru medic roman). Anat. Cel maĭ mic din cele doŭă oase care constituĭe antebrațu (cotu). – Se poate zice și radiŭ cînd e vorba de format pluralu și genitivu. substantiv neutruradius
radiu(m) n. metal descoperit în 1899 de Curie și caracterizat prin aceea că sărurile sale sunt luminoase, producând diferite acțiuni chimice. substantiv neutruradium
radiu substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | radiu | radiul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | radiu | radiului |
plural | — | — |