RADIOTELEFONÍE s.f. Comunicație radiotelefonică în ambele sensuri între două posturi, echipate fiecare cu aparate de emisiune și de recepție. [Gen. -iei. / cf. fr. radiotéléphonie]. substantiv femininradiotelefonie
RADIOTELEFONÍE s. f. sistem de comunicație radiotelefonică în ambele sensuri între două posturi, echipate fiecare cu aparate de emisiune și de recepție. (< fr. radiotéléphonie) substantiv femininradiotelefonie
radiotelefoníe (-di-o-) s. f., art. radiotelefonía, g.-d. radiotelefoníi, art. radiotelefoníei substantiv femininradiotelefonie
RADIOTELEFONÍE s. f. Sistem de comunicație telefonică radioelectrică, în ambele sensuri, cu ajutorul a două posturi de radioemisie și a două postim de radiorecepție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonie. substantiv femininradiotelefonie
radiotelefonie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | radiotelefonie | radiotelefonia |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | radiotelefonii | radiotelefoniei |
plural | — | — |