RADIOEMIȚĂTÓR s.n. Instalație cu care se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații. [< radio- + emițător]. substantiv neutru radioemițător
RADIOEMIȚĂTÓR s. n. instalație cu care se emit și se transmit în spațiu unde electromagnetice; emițător radio. (după fr. radioémetteur) substantiv neutru radioemițător
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre substantiv neutru radioemițător
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). substantiv neutru radioemițător
| radioemițător | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | radioemițător | radioemițătorul |
| plural | radioemițătoare | radioemițătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | radioemițător | radioemițătorului |
| plural | radioemițătoare | radioemițătoarelor | |