RADICUL(O)- elem. „rădăcină”. (< fr. radicul/o/-, cf. lat. radicula) invariabil radiculo
RADÍCULĂ s.f. Parte a embrionului care formează după germinație rădăcina plantulei. [< fr. radicule, lat. radicula]. substantiv feminin radiculă
RADÍCULĂ s. f. parte a embrionului care formează, după germinație, rădăcina plantulei. (< fr. radicule, lat. radicula) substantiv feminin radiculă
*radículă f., pl. e (lat. radicula, rădăcioară. V. rîdiche [!]). Bot. Prima rădăcină care încolțește din sămînță orĭ din sîmbure. substantiv feminin radiculă
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula. substantiv feminin radiculă
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule substantiv feminin radiculă