raclă definitie

raćlă (rácle), s. f. – 1. Cutie, ladă. – 2. Sicriu, coșciug. – 3. Relicvariu. – 4. Copaie, covată. – 5. Pînză, parte de perete sau de gard. – Var. lacră. Bg. rakla, din sl. raka „mormînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 303; Conev 68), cuvînt identic cu lat. arca, cf. sb., cr. raka „înmormîntare”, ceh. raka „sicriu,” rus. raka „relicvariu”. substantiv femininraćlă

ráclă, -e, s.f. – 1. Sicriu, coștiug. 2. Ladă, cutie de lemn. – Din sl. raka „mormânt„, cf. bg. rakla (DER). substantiv femininraclă

ráclă (pop.) (ra-clă) s. f., g.-d. art. ráclei; pl. rácle substantiv femininraclă

raclă f. 1. vas sacru de păstrat moaște sau sf. cuminecătură; 2. Mold. coșciug: păru-i de aur curge din raclă la pământ EM.; 3. cutie de lemn de păstrat brânză, unt, etc.; 4. rând de podele între două grinzi la o casă țărănească. [Bulg. RAKLŬ, cutie, ladă (v. lacră)]. substantiv femininraclă

ráclă f., pl. e (bg. rakla, ladă, cufăr; sîrb. raka, groapă, mormînt; rus. ráka, secriŭ de sfînt; ceh. raka, secriŭ, d. vsl. raka, mormînt, got. arka, care vine d. lat. arca, ladă, arcă. Cp. cu lat. Albis, germ. Elbe, sl. Laba, de unde și numele Polabilor). Vest. (lacră). Ladă (azĭ înlocuită, în general, pin [!] dulap). Plasă de ulucă (de zaplaz) de la un par la altu. Romb orĭ pătrat la țesătură orĭ la broderie. Est (raclă). Secriŭ (maĭ ales de sfînt). Mare cutie rătundă [!] închisă ermetic de păstrat brînză, unt ș. a. (scatulcă). Spațiu dintre grinzile unuĭ tavan orĭ dintre cărările unuĭ ogor saŭ uneĭ grădinăriĭ (V. leasă). Subdiviziune de plută (Siret). substantiv femininraclă

RACLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s. f.] – Din bg. rakla. substantiv femininraclă