www.ReduPedia.ro
Definitie raci - ce inseamna raci - Dex Online

raci definitie

rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin). substantiv feminin rîcă

rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli„. substantiv feminin râcă

rî́că f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă. substantiv feminin rîcă

rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii substantiv feminin râcă

RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). substantiv feminin râcă

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva). substantiv feminin apurtapică

RAC, raci, s. m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă și care se întrebuințează pentru a extrage proiectilele de pe țeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák) substantiv masculin rac

rac (ráci), s. m.1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák.Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524). substantiv masculin rac

rac m. (vsl. rakŭ, rus. sîrb. bg. ceh. pol. rus. ung. rak. V. răcar). Un crustaceŭ (ástacus fluviátilis) care trăĭește în rîurĭ și lacurĭ și care se mănîncă. (Racu are zece picĭoare, dintre care cele doŭă din ainte [!] se deschid ca niște foarfece și poate strînge cu ele foarte tare. Are și doŭă antene lungĭ numite pop. mustățĭ, ĭar coadeĭ poporu-ĭ zice gît. În realitate, capu raculuĭ e tocmaĭ în partea opusă. Dar poporu, pintr´o falsă observațiune, crede că racu, dacă-șĭ tîrîĭe coada, îșĭ tîrîĭe gîtu și capu, și de aceĭa zice că merge înapoĭ. De aicĭ și expresiunea a da înapoĭ, ca racu, a regresa. Racu fert [!] devine stacoșiŭ. De aicĭ și expresiunea roș ca racu). Al șaselea semn al zodiaculuĭ (Iuniŭ): zodia raculuĭ. Astr. Geogr. Tropicu raculuĭ (saŭ canceruluĭ), tropicu de nord. S. n., pl. urĭ. Destupător, sfredel special făcut de scos dopurile de plută din buteliĭ (fr. tire-bouchon) saŭ, pus în vîrfu verigiĭ, de scos furtuĭala din puștile care se încărcaŭ pe la gură și de prins peticile cu care se curăță țeava pin ăuntru [!]. Furcă cu care se oprește căruța cînd se oprește pe un suiș (sîrb. raklje). Ancoră (Vechĭ). O boală teribilă (numită și cancer și schiros) care consistă într´o unflătură [!] internă care degenerează în ulcer și care mănîncă organu unde s´a produs (stomah [!], ficat, țîță ș. a.). V. crab, stacoj. substantiv masculin rac

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ♦ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. substantiv masculin rac

rac m. 1. crustaceu decapod, trăiește în ape dulci sub pietre sau rădăcini; coaja-i devine roșie, când e fiert sau fript (Astacus fluviatilis): roș ca racul; rac de mare, stacoj; 2. unul din cele 12 semne ale zodiacului, numit și cancer; 3. sensuri tehnice: a) șurup de fier sau de oțel pentru scos dopuri; b) unealtă pentru vergele de pușcă cu care se scoate încărcătura armei; c) furcă cu care se oprește căruța pe un suiș; d) pl. n. ancora: să ridice racurile și să umfle pânzele POP.; e) belciug. [Slav. RAKŬ; sensurile tehnice fac aluziune la cracii insectei]. substantiv masculin rac

roșu ca racul expr. (d. oameni) congestionat, roșu la față. substantiv masculin roșucaracul

coáda-rácului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-rácului substantiv masculin coadaracului

a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa. substantiv masculin amergecaracul

Trópicul Rácului s. propriu n. substantiv masculin tropiculracului

!rácul-pămấntului (plantă) s. m. art. substantiv masculin racul-pământului

răci, răcesc I. v. t. (intl.) a omorî. II. v. i. (intl.) a muri. III. v. r. 1. a-și pierde din interes / din actualitate. 2. (în sporturile de echipăd. o acțiune de atac) a înceta să reprezinte un pericol pentru adversari. verb tranzitiv răci

răcì v. 1. a (se) face rece; 2. a prinde răceală: răcește ușor; 3. fig. a deveni indiferent, a se înstrăina. verb tranzitiv răcì

răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă verb tranzitiv răci

RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. verb tranzitiv răci

răcésc și (vechĭ) recésc v. tr. (d. rece, răce). Fac rece: gheața răcește apa, un vînt care a răcit temperatura. Fig. Reduc (pasiunile, focu): bătrîneța [!] răcește pasiunile. V. intr. Prind răceală, mă îmbolnăvesc de răceală: am răcit pin [!] frig. V. refl. Apa se răcește. Fig. Entusiazmu [!] s´a răcit. L. V. (după vsl. po-stydĭeti). Mă rușinez. verb tranzitiv răcesc

a răci la gambetă expr. a se zăpăci, a fi năuc. verb tranzitiv arăcilagambetă

a-și răci gura degeaba / de pomană / de-a surda / în zadar expr. a vorbi fără folos, a insista zadarnic / fără rezultat. verb tranzitiv așirăciguradegeaba

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului raci

raci   verb tranzitiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular raci raciul
plural raciuri raciurile
genitiv-dativ singular raci raciului
plural raciuri raciurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z