RABLAGÍ, rablagésc, vb. IV. Refl. ~ (~; după Graur, prin încrucișare între rablă și damblagi) substantiv femininrablagi
RABLAGÍ, rablagésc, vb. IV. Refl. ~ (~; după Graur, prin încrucișare între rablă și damblagi) verbrablagi
rablagi, rablagesc v. r. 1. (d. obiecte) a se strica, a se uza 2. (d. ființe) a-și pierde puterile / vigoarea / sănătatea; a se ramoli verbrablagi
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă verbrablagi
RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv). verbrablagi
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. verbrăblăgi
rablagire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | rablagire | rablagirea |
plural | rablagiri | rablagirile | |
genitiv-dativ | singular | rablagiri | rablagirii |
plural | rablagiri | rablagirilor |