răzléț și (vest) răznéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. razna și infl. și de răzlețesc). Despărțit de aĭ săĭ, izolat, înstrăinat: Eleleĭ, frate răzlei, Ce nu viĭ să mă maĭ vezĭ ? (P. P.) V. solitar. adjectiv răzleț
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe adjectiv răzleț
răsleț a. 1. care se depărtează (oaia din turmă); 2. izolat: amar e de răslețul ce ’n urma lor rămâne AL.; 3. fig. singuratic: frumoasă ca un gând răsleț COȘBUC. [Slav. RAZLĬȚĬ, deosebit]. adjectiv răsleț
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). adjectiv răzleț
| răzleț | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | răzleț | răzlețul | răzleață | răzleața |
| plural | răzleți | răzleții | răzlețe | răzlețele | |
| genitiv-dativ | singular | răzleț | răzlețului | răzlețe | răzleței |
| plural | răzleți | răzleților | răzlețe | răzlețelor | |