rău definitie

rắu (rea, pl. réi, réle), adj.1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, nerușinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S. n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S. n.) Răutate, malițiozitate. – 8. (S. n.) Prejudiciu, stricăciune, violență, perturbare. – 9. (S. n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pușcariu 1452; Șeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Pușcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii și construcții, în care indică sensul opus lui bun și bine. Der. răutate, s. f. (maliție; acțiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăți, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a ațîța); răufăcător, s. m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoință, s. f. (aversiune, înclinație spre rău). adjectivrău

răŭ, rea adj., pl. răĭ, rele (din maĭ vechĭu reŭ, pl. reĭ, lat. reus, acuzat; it. sp. pg. reo, pv. vfr. reu. Înț. de „răŭ” era și´n dial. neap. și e și azĭ în Tirol. Cp. cu păcătos). Care nu e bun, prost: vin răŭ, nume răŭ (renume prost). Care are inimă neagră, ĭubitor de paguba altuĭa: om răŭ. Prost, fără talent: poet răŭ, poeziĭ rele. Funest, sinistru: prezicere rea. Vătămător, periculos: carte rea. S. n., pl. rele (în vest și răurĭ). Răutate, faptă rea, delict: a distinge binele de răŭ, a te ține de rele, a te da în rele, a fugi de rele. Defect, dezavantaj: această sistemă are un răŭ. Pagubă, nenorocire: nicĭ un răŭ fără bine, relele răuboaĭelor îs marĭ. (Cu înț. de „boală” e barb. după fr. mal. Decĭ boală de mare, amețelĭ și vărsăturĭ cînd te zbucĭumă corabia, nu răŭ de mare !). Adv. Urît, prost, fără folos orĭ plăcere: mașina funcționează răŭ, acest actor joacă răŭ. Mult, tare, foarte: mă doare răŭ, s´a stricat răŭ, zidu se clatină răŭ. Grozav, tare, aducînd vătămare: s´a lovit răŭ, l-a bătut răŭ. (L-a bătut bine are acelașĭ înț., dar iron.). A face răŭ, a vătăma: rachiu face răŭ, laptele face bine. A ți se face răŭ, a te îmbolnăvi. A-țĭ fi răŭ, a fi bolnav. A vorbi de răŭ, a bîrfi, a calomnia. A ținea [!] de răŭ, a mustra. A avea mină rea (după fr. avoir mauvaise mine), a arăta răŭ, a părea bolnav. A găsi răŭ (fr. trouver mauvais), a ți se părea răŭ, a considera ca răŭ. A lua în nume de răŭ, a te supăra de ceva, a considera ca răŭ. A lua în înțeles răŭ, a interpreta cu înțeles defavorabil. A lua pe cineva cu răŭ, a proceda aspru cu el. N´ar fi răŭ, n´aĭ face răŭsă, ar fi bine să. De rău cuĭva, de scîrba luĭ, din pricina răutățiĭ luĭ. – În sec. 16-17 scris și rrău, rrea. Azĭ în est răŭ, ră, pl. răĭ, răle. adjectivrăŭ

rău1 adj. m., pl. răi; f. rea, pl. réle adjectivrău

rău2 s. n., art. rắul; pl. réle adjectivrău

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfașoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (în superstiții) Prevestitor de rele, care aduce nenorocire; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat, vinovat”. adjectivrău

rău a. care nu e bun: om rău. [Lat. REUS, vinovat; culpabilul a devenit românește tipul răutății, iar omul care nu-i bun, un alienat (v. nebun)]. ║ adv. cum nu se cuvine: se poartă rău. ║ n. 1. ceeace e contrar binelui: a discerne binele de rău; 2. ceeace e contrar virtuții, probității, onoarei: a face rele; 3. calamitate: răsboaiele produc multe rele. adjectivrău

rele n. pl. V. răŭ. adjectivrele

soi rău expr. persoană cu deprinderi urâte. adjectivsoirău

piază rea s. f. întâmplare, ființă, eveniment etc. despre care se crede că aduce cuiva nenorocire sau nenoroc. adjectivpiazărea

poamă rea expr. persoană cu deprinderi urâte. adjectivpoamărea

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă]. adjectivneagărea

ceasul rău, pisica neagră expr. ghinion. adjectivceasulrău

FEMEIE REA capră, cață, cățea, haită, matracucă, paceaură, tartoriță, viespe. adjectivfemeierea

a sta prost / rău cu țara expr. a nu avea bani. adjectivastaprost

*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a. adjectivreavoință

epilepsie f. boală caracterizată prin convulsiuni periodice și prin o pierdere subită a cunoștinței și a sensibilității; poporul o numește eufemistic aboală, alteale, ceasul cel rău, ducă-se-pe-pustii și pedepsie. adjectivepilepsie

neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua adjectivneagă-rea

a se pune rău (cu cineva) expr. a ajunge în relații tensionate cu cineva; a se învrăjbi. adjectivasepunerău

rea de muscă expr. nimfomană. adjectivreademuscă

gurile rele expr. (d. oameni) bârfitorii. adjectivgurilerele

rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe adjectivrea-voință

rău de pagubă expr. 1. (cart.) supărăcios, irascibl. 2. care suportă greu (din punct de vedere psihic) pierderile materiale. adjectivrăudepagubă

rău de scârbă expr. 1. care se îngrețoșează ușor. 2. v. rău de pagubă (2). adjectivrăudescârbă

*rea-credínță f. (rea d. răŭ și credință, după fr. mauvaise foi). Viclenie, perfidie, răutate. Maĭ bine: rea credință, reaŭa credință, a releĭ credințe. adjectivreacredință

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău adjectivpărerederău

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice adjectivrău-platnic

RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. adjectivrău-platnic

a cădea pe date / pe rele expr. (intl.) 1. a pierde la rișcă. 2. (prin ext.) a eșua, a nu reuși. adjectivacădeapedate

a fi pus pe rele expr. (er.) a avea apetit sexual; a fi excitat. adjectivafipusperele

într-un ceas rău expr. într-un moment nefast. adjectivîntrunceasrău

în toane proaste / rele expr. indispus, deprimat, mohorât. adjectivîntoaneproaste

a-și face inimă rea expr. a se necăji, a se supăra. adjectivașifaceinimărea

a-și face sânge rău expr. a se necăji, a se supăra. adjectivașifacesângerău

a muri de inimă rea expr. a muri copleșit de durere / de supărare. adjectivamurideinimărea

a pune gând rău cuiva expr. 1. a complota împotriva cuiva. 2. (glum.) a încerca să seducă pe cineva. adjectivapunegândrăucuiva

râu s. n., art. rấul; pl. rấuri substantiv neutrurâu

rîu (-uri), s. n.1. Apă curgătoare mare. – 2. Feston, broderie, cusătură verticală. – Mr. arîu, megl. rou. Lat. rivus, rius (Pușcariu 1469; REW 7341; Bărbulescu, Arhiva, XXXVII, 245); cf. it., sp., port. rio (logud. riu, campan. arriu), prov., cat. riu.Der. rîurean, adj. (riveran); rîura, vb. (a undui; a coase rîuri); rîuri, vb. (a undui, a curge, a forma un rîu); înrîuri, vb. (a influența, a avea influență), format prin traducerea fr. influer, cf. germ. Einfluss. substantiv neutrurîu

rîŭ și (vechĭ) riŭ n., pl. urĭ (lat. rîvus, pop. rius, it. sp. pg. rio, pv. vfr. riu). Curs de apă maĭ mare de cît [!] pîrău, fluviu: rîu Siret, rîu Dunărea. (În geografie se zice riŭ apeĭ care se varsă într´un fluviu și fluviŭ celeĭ ce se varsă în mare). Fig. Mare cantitate: rîŭ de lacrămĭ. Pl. Ornamentele iilor țărăneștĭ. substantiv neutrurîŭ

râu n. 1. curs de apă ce se varsă într´un fluviu sau într´alt râu; 2. fig. torent: râuri de cântări EM. un râu falnic de lumină se revarsă peste munte AL.; 3. pl. flori cusute (în linii șerpuitoare) pe iile țărancelor. [Lat. RIVUS], substantiv neutrurâu

RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. substantiv neutrurâu

piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n. substantiv neutrupiatrăderâu

Râul-Doamnei m. 1. afluent de-a stânga Argeșului, udă județul Muscel; 2. plasă în jud. Muscel. substantiv neutrurâuldoamnei

Râul-Vadului m. 1. afluent de-a dreapta Oltului, pe la fostul hotar; 2. trecătoare numită obișnuit Câineni. substantiv neutrurâulvadului

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu substantiv neutruscoică-de-râu

A ABATE CURSUL RÂULUI: A schimba, direcția, sensul, evoluția. substantiv neutruaabatecursulrâului

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirău

rău   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rău răul rea reaua
plural răi răii rele relele
genitiv-dativ singular rău răului rele relei
plural răi răilor rele relelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z