răstímp (răstímpuri), s. n. – Perioadă, interval de timp. – Var. răstîmp, zăstimp, zăstîmp. Sl. rastąpŭ „interval” (Cihac, II, 308; Philippide, Principii, 61; Byhan 333), contaminat cu timp în forma de bază. substantiv neutru răstimp
răstímp și -î́mp n., pl. urĭ (vsl. rastompŭ [infl. și de timp orĭ și fără asta, ca răspintie, -întie], d. rastompati, sîrb. razstupiti, a separa. V. ostîmpesc). Interval de timp. În răstimpurĭ (se auzea), la intervale (se auzea). – Vechĭ zăstimp și -împ (rus. zástup). În Vc. zăstînc (ArhO. 1928, 158). substantiv neutru răstimp
răstímp s. n., pl. răstímpuri substantiv neutru răstimp
răstimp n. interval: în răstimp de zece ani. [Mold. răstâmp = slav. RASTÕPŬ, interval]. substantiv neutru răstimp
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din cândîn când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). substantiv neutru răstimp
răstímp și -î́mp n., pl. urĭ (vsl. rastompŭ [infl. și de timp orĭ și fără asta, ca răspintie, -întie], d. rastompati, sîrb. razstupiti, a separa. V. ostîmpesc). Interval de timp. În răstimpurĭ (se auzea), la intervale (se auzea). – Vechĭ zăstimp și -împ (rus. zástup). În Vc. zăstînc (ArhO. 1928, 158). temporar răstimp
| răstimp | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | răstimp | răstimpul |
| plural | răstimpuri | răstimpurile | |
| genitiv-dativ | singular | răstimp | răstimpului |
| plural | răstimpuri | răstimpurilor | |