RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni. adjectiv răstignit
răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv. verb tranzitiv răstigni
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă verb tranzitiv răstigni
răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ]. verb tranzitiv răstignì
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. verb tranzitiv răstigni
răstignésc v. tr. (vsl. rastengnonti, a tîrnîi, a pune, a arunca, d. tengnonti, a trage, a întinde; bg. rasteg, stînjen; sîrb. rastegnuti, a întinde. V. stînjen, tînjală). Pun pe cruce, întind pe cruce ca să torturez: Jidaniĭ l-aŭ răstignit pe Hristos. Întind ca pe cruce: stătea la ușă cu brațele răstignite. – Vest -icnesc (VR. 1911, 4, 24). verb tranzitiv răstignesc
răstignésc, V. la pag. 1091. verb tranzitiv răstignesc
| răstignit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | răstignit | răstignitul | răstignită | răstignita |
| plural | răstigniți | răstigniții | răstignite | răstignitele | |
| genitiv-dativ | singular | răstignit | răstignitului | răstignite | răstignitei |
| plural | răstigniți | răstigniților | răstignite | răstignitelor | |