reduceri si promotii 2018
Definitie răspundere - ce inseamna răspundere - Dex Online

răspundere definitie

răspúndere f. Responsabilitate, garanție: pe (orĭ supt [!]) răspunderea mea, îmĭ ĭaŭ toată răspunderea. A trage la răspundere, a face răspunzător, a obliga să dea socoteală. substantiv feminin răspundere

răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi substantiv feminin răspundere

răspundere f. acțiunea de a răspunde și rezultatul ei. 1. garanție: sub răspunderea mea; 2. responsabilitate: primesc toată răspunderea. substantiv feminin răspundere

RĂSPUNDÉRE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. substantiv feminin răspundere

răspúnd (est) și -únz (vest), -púns, a -púnde v. tr. (lat. respondére, -sponsum, pop. respóndere, it. rispóndere, pv. respondre, fr. répondre, sp. pg. responder. V. co-respund). Daŭ un răspuns: a răspunde o obrăznicie. Plătesc, achit: ĭ-am răspuns toțĭ baniĭ. V. intr. Daŭ un răspuns în conversațiune saŭ la examin [!]: a răspunde bine, răŭ. Raționez, obĭectez în loc să mă supun: nu răspunde ! Repet sunetu: ecou răspunde. Daŭ în schimb, daŭ motive contra altor motive (întîmpin) saŭ loviturĭ contra altor loviturĭ: a răspunde la o politeță, a răspunde victorios la o obĭecțiune, a răspunde la o bombardare. Corespund, îs proporțional: puterile luĭ nu răspund curajuluĭ, rezultatu n´a răspuns speranțelor. Ajung, duc (vorbind de un coridor saŭ de o cameră, de un drum, un tub, o sîrmă electrică, o durere): acest coridor răspunde în salon această sonerie răspunde în bucătărie, această durere îmĭ răspunde în cap. Îs răspunzător, îs garant: răspund eŭ cu baniĭ meĭ pentru el. V. refl. Vechĭ. Mă răspund că sînt, declar că sînt, mă daŭ drept. – Vechĭ re-. verb tranzitiv răspund

RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfăcător sau nesatisfăcător) dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discuție (publică), combătând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicație la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemări, a se supune. ♦ A lămuri o problemă la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicație cu..., a străbate până la... ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. 7. Refl. (înv.) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (înv.) A achita, a plăti o sumă de bani. [Prez. ind. și: (reg.) răspunz] – Lat. respondere. verb tranzitiv răspunde

răspúnde (răspúnd, răspúns), vb.1. A contesta, a replica. – 2. A corespunde, a avea aceleași deprinderi. – 3. A fi conform cu ceea ce se așteaptă. – 4. A replica, a riposta. – 5. A fi obligat, a garanta. – 6. A încredința, a certifica. – 7. A plăti, a da socoteală. – 8. A privi spre, a a fi situat, a comunica. – 9. A trece, a străbate. – Mr. respun(ere), istr. respundesc. Lat. respondĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1446; REW 7400), cf. it. rispondere, port. respondre, fr. répondre, sp., port. responder. Prez. sing. are două forme răspund (răspunz), răspunzi, cf. să răspundă (să răspunză). Uz general (ALR, II, 26). Der. răspuns, s. n. (ripostă, replică; înv., socoteală), din lat. responsum; răspundere, s. f. (responsabilitate); răspunzător, adj. (responsabil); nerăspunzător, adj. (iresponsabil). – Cf. corespunde. verb tranzitiv răspunde

răspúnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspúnd, perf. s. 1 sg. răspunséi, 1 pl. răspúnserăm; conj. prez. 3 să răspúndă; ger. răspunzấnd; part. răspúns verb tranzitiv răspunde

răspunde v. 1. a da un răspuns: a răspunde da sau ba; 2. a trece un examen: candidatul a răspuns bine; 3. a scrie cuiva dela care s’a primit o scrisoare: nu i-am răspuns încă; 4. a plăti: am răspuns toți banii; 5. a da garanție: răspund pentru el; 6. a întâmpina: a răspunde unui pamflet; 7. a corespunde: aceste camere răspund cu cele din față; 8. a avea un capăt, a ieși: căile mici răspund în altele mai mari; 9. a străbate: a răspunde până dincolo. [Lat. RESPONDERE]. verb tranzitiv răspunde

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului răspundere

răspundere   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular răspundere răspunderea
plural răspunderi răspunderile
genitiv-dativ singular răspunderi răspunderii
plural răspunderi răspunderilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z