răgălie definitie

răgălíe, răgățî́nă, sud. f., pl. ĭ (cp. cu vsl. rogatŭ, cornut). Buturugă saŭ rădăcină de salcie orĭ de alt copac adusă de rîŭ saŭ dezgropată de oamenĭ ca s´o întrebuințeze ca combustibil. – Și rádină. substantiv feminin răgălie

răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile substantiv feminin răgălie

răgălie f. pl. buturugi aduse de rîuri și lăsate pe prundiș. [Vechiu-rom. răgălie, rădăcină: origină necunoscută]. substantiv feminin răgălie

RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. substantiv feminin răgălie