rășínă (rășíni), s. f. – Smoală, catran. – Mr. (a)rușină. Lat. resῑna (Pușcariu 1443, REW 7244), cf. alb. ršinë (Philippide, II, 652). – Der. rășinos, adj. (cu rășină), a cărui der. directă din lat. resῑnōsus (Pușcariu 1444) este incertă. substantiv feminin rășină
rășínă f., pl. ĭ (lat. resina, d. vgr. retine, d. réo, curg; it. cat. sp. resina, pv. rezina, fr. résine). Un fel de cleĭ care se scurge din uniĭ copacĭ, maĭ ales din brazĭ, și care arde foarte ușor, din care cauză se și întrebuințează la făcut torțe. (E bună și pentru afumat în casă, că răspîndește un miros sănătos). – În est și rîșină. Aĭurea și rușină. substantiv feminin rășină
rășínă s. f., g.-d. art. rășínii; pl. rășíni substantiv feminin rășină
rășină f. materie inflamabilă ce curge din unii arbori (pin, brad). [Lat. RESINA]. substantiv feminin rășină
RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina. substantiv feminin rășină
rîșínă, V. rășină. temporar rîșină
rășínă f., pl. ĭ (lat. resina, d. vgr. retine, d. réo, curg; it. cat. sp. resina, pv. rezina, fr. résine). Un fel de cleĭ care se scurge din uniĭ copacĭ, maĭ ales din brazĭ, și care arde foarte ușor, din care cauză se și întrebuințează la făcut torțe. (E bună și pentru afumat în casă, că răspîndește un miros sănătos). – În est și rîșină. Aĭurea și rușină. temporar rășină
rășină | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | rășină | rășina |
plural | rășini | rășinile | |
genitiv-dativ | singular | rășini | rășinii |
plural | rășini | rășinilor |