râma definitie

RÁMĂ s.f. (Rar) Cârmă de barcă, vâslă. [Pl. -me. / < fr. rame]. substantiv femininramă

RÁMĂ1 s. f. vâslă. (< fr. rame) substantiv femininramă

RÁMĂ2 s. f. convoi de vagoane de tren sau de metrou legate între ele. (< fr. rame) substantiv femininramă

rámă (ráme), s. f. – Cadru. Germ. Rahmen (Tiktin; REW 7012; Candrea), cf. pol., rus., mag. rama (Cihac, II, 304; Gáldi, Dict., 154); der. din lat. (Koerting 7727) nu este posibilă. – Der. rămar (var. ramagiu), s. m. (fabricant de rame); înrăma, vb. (a pune în ramă); ramcă, s. f. (rama plăcii fotografice), cf. bg. ramka. substantiv femininramă

1) *rámă f., pl. e (fr. rame, d. ramer, lat. *remare, it. remare, a vîsli). Mar. Lopată de mînat luntrea. V. opacină. substantiv femininramă

2) *rámă f., pl. e (d. germ. rahmen, cadru). Cadru, pervaz: rama unuĭ tabloŭ. substantiv femininramă

rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme substantiv femininramă

ramă f. cadră, pervaz. [Rus. RAMA (din nemț. Rahmen)]. substantiv femininramă

RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. 2. Schelet de formă, mărimi și materiale diferite, în care se fixează ceva. 3. Fâșie de piele flexibilă și groasă cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de față. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen. substantiv femininramă

RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame. substantiv femininramă

rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme substantiv femininrâmă

râmă, râme s. f. (glum.) 1. penis (mai ales de dimensiuni reduse). 2. autobuz articulat. substantiv femininrâmă

rî́mă f., pl. e (d. a rîma). Un fel de verme lung de vre-o 10-15 centimetri care trăĭește în pămînt și e folositor agriculturiĭ pin [!] scormoliturile [!] luĭ (lumbricus agricola). V. limbric. substantiv femininrîmă

râmă f. vierme inelat cu corpul rotund, folositor agriculturei (Lumbricus agricola): râmele umblă a ploaie. [Tras din râmà]. substantiv femininrâmă

RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. substantiv femininrâmă

a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis. substantiv femininafipusînramă

Rama f. divinitate indiană, una din incarnațiunile lui Vișnu. temporarrama

RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer]. verbrama

RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer) verbrama

-RÁMA2 elem. -orama. verbrama

ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză verbrama

RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. verbrama

rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli [!]; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim. verb tranzitivrîm

rîmá (-m, át), vb.1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434. verb tranzitivrîma

râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă verb tranzitivrâma

râmà v. 1. a scurma sub pământ ca porcii; 2. fig. a roade: râmă la inimă să știu ISP. [Lat. RIMARI]. verb tranzitivrâmà

RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. verb tranzitivrâma

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluirâma

râma   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)râma râmare râmat râmând singular plural
râmând
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) (să)—
a II-a (tu) (să)—
a III-a (el, ea) râ (să)— râma râmă râmase
plural I (noi) (să)—
a II-a (voi) (să)—
a III-a (ei, ele) râ (să)râme râmau râma râmaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z