pắstură definitie

fótă f., pl. e (turc. fotá, d. ar. futa, stofă vărgată adusă din India, ștergar de șters la baĭe; alb. bg. sîrb. futa, fotă; pol. fota, astar; rus. fota, văl; ngr. futâs, fotă; ung. futa, pînză; sp. fota, mantilă). Vechĭ. O stofă vărgată din care se făceaŭ fote. Șervet, peșchir. Azĭ. Pestelcă lungă de lînă ornată cu cusuturĭ [!] și fluturĭ pe care țărancele o întrebuințează în loc de rochĭe punînd una înainte, și alta înapoĭ. – Fota din ainte [!] se maĭ numește în est și zavelcă și prestelcă, cea din apoĭ [!] vîlnic și opreg. În est se numeștze catrință (fie că-ĭ una, fie că-s doŭă), în vest cretință, în Trans. și păstură și zadie, în Bas. și peștiman. Pe unde se poartă doŭă fote, portu e maĭ frumos; pe unde se poartă una singură care învălătucește picĭoarele (Munt. est, Mold.) e maĭ urît. substantiv femininfotă

fotă f. șorț lung de lână cu cusături, în formă de cuadrilater, purtat peste fustă de țărance: fota dinainte se mai numește (în Muntenia) pestelcă, iar cea dinapoi, mai lată, opreg, vălnic și zăvelcă (în Oltenia), catrință sau cretință (în Moldova), păstură si zadie (în Transilvania), pestiman (în Basarabia). (Vechiu-rom. fotă, stofă vărgată din care se făceau fote = turc. FOTÁ]. substantiv femininfotă

pắstură (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestură. Origine îndoielnică. Dicționarele glosează foarte diferit acest cuvînt: „lăptișor alb cu care se hrănesc larvele de albină” (Damé); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioară, care se culege din flori mai puțin adecvate” (Scriban). Aceste interpretări diferite au condus la explicații diferite: din lat. pastūra „aliment” (‹ pascĕre „a paște”) după P. Papahagi, Notițe, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW împotrivă REW 6282); sau din lat. *pestŭla, din pestis „pestă”, după Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 și Pascu, Beiträge, 11 (după Philippide, II, 727, în legătură cu alb. busturë). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „măciniș”, luat inițial în sensul de „resturi, pleavă de la măciniș”. substantiv femininpăstură

1) păstúră (vest) și pắstură (est) f., pl. ĭ (lat. pastúra, nutriment, d. páscere, a paște). O substanță gălbuĭe, opacă și sólidă pe care albinele o adună din florĭ maĭ proaste și cu care se hrănesc la nevoĭe și o aruncă cînd aŭ mĭere destulă. substantiv femininpăstură

2) păstúră f., pl. ĭ (cp. cu prestelcă, pestelcă). Trans. Fota din apoĭ [!]. Față de masă. substantiv femininpăstură

!pắstură/păstúră s. f., g.-d. art. pắsturii/păstúrii substantiv femininpăstură

păstură f. materie viscoasă din faguri cu care se nutrește oul de albină. [Lat. PASTURA]. substantiv femininpăstură

păstură f. Tr. catrință, fota din napoi. [Scurtat din pânzătură]. substantiv femininpăstură

PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura. substantiv femininpăstură

păstúră (-ri), s. f. – Partea din spate a catrinței. Origine necunoscută. Der. din pînzătură nu e posibilă (Tiktin; Candrea), iar cea din lat. expassus (Giuglea, RF, II, 56) este la fel de dificilă. După V. Buescu, R. Études roum., III, 163-66, din lat. *postūra ‹ post, formație care pare dificilă (-ūra se atașează de obicei la teme verbale). substantiv femininpăstură